Postul este una dintre cele mai vechi și mai adânci rânduieli ale vieții duhovnicești

 

Postul este una dintre cele mai vechi și mai adânci rânduieli ale vieții duhovnicești, rânduială care nu izvorăște din constrângere, ci din iubirea și pedagogia lui Dumnezeu față de om. El nu este o simplă regulă alimentară și nici o formalitate exterioară, ci o chemare la ascultare, la pocăință și la reînnoirea întregii vieți. Postul își are începutul nu după cădere, ci în însăși starea paradisiacă a omului, când Dumnezeu i-a cerut lui Adam o singură înfrânare, ca semn al libertății trăite în comuniune cu Creatorul. Căderea a venit prin neascultare și nepostire, iar de atunci postul a devenit pentru om calea întoarcerii și a vindecării firii rănite.

În istoria Vechiului Testament, postul însoțește marile momente ale întâlnirii dintre Dumnezeu și poporul Său. El nu era o practică ocazională, ci o rânduială cunoscută și asumată. Tradiția vechi-testamentară arată că evreii posteau în mod obișnuit două zile pe săptămână, fiecare zi de post fiind ținută de la apus până la apus, fără mâncare și fără băutură, ca expresie a smereniei și a așteptării ajutorului dumnezeiesc. Marii prooroci ai lui Israel au trăit postul ca pe o stare de rugăciune adâncă și de așteptare a luminii de sus: Daniel postește și se roagă pentru luminarea minții și pentru descoperirea tainelor lui Dumnezeu, Ieremia și Isaia cheamă poporul la post ca mijloc de apărare și întoarcere, iar Ezra și Neemia vestesc post obștesc pentru ajutor și ocrotire în vremuri de primejdie. În acest cadru de nevoință se înscriu și marile posturi ale drepților:

Moise postește patruzeci de zile pe Muntele Sinai înainte de primirea Legii, Ilie postește în drumul său spre muntele Horeb, iar ninivitenii postesc cu toții, de la mic la mare, ca semn al pocăinței lor, și sunt cruțați de pieire. În toate aceste situații, postul nu apare ca scop în sine, ci ca o curățire a inimii și a minții, prin care omul se face vrednic să primească lucrarea lui Dumnezeu și să audă glasul Lui.

În Noul Testament, postul își află plinirea în persoana Mântuitorului Hristos. Domnul postește patruzeci de zile în pustie înainte de începerea propovăduirii Sale, arătând că postul este armă împotriva ispitei și expresie a ascultării desăvârșite față de Tatăl. El nu desființează postul, ci îl adâncește și îl curățește de formalism, învățându-i pe ucenici astfel:

„Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat zic vouă: își iau plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău Care este în ascuns; și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 16–18). Apostolii și Biserica primară au păstrat această rânduială, postind înainte de hotărâri importante și de hirotonii, înțelegând postul ca pe o lucrare a întregii Biserici, unită în rugăciune.

Aceeași înțelegere a fost păstrată și adâncită de Sfinții Părinți ai Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare arată că postul liniștește patimile și luminează mintea, Sfântul Ioan Gură de Aur învață că postul adevărat este despărțirea de păcat și de nedreptate, iar Sfântul Isaac Sirul spune că prin post inima se face sensibilă la lucrarea harului. Pentru Părinți, postul nu este o simplă nevoință trupească, ci o lucrare de curățire a omului întreg, prin care acesta se face mai atent la Dumnezeu și la aproapele.

Postul Mare ocupă un loc deosebit în viața Bisericii, fiind drumul care ne conduce spre marea sărbătoare a Paștelui. El nu este doar o pregătire exterioară, ci o călătorie lăuntrică de la întuneric la lumină, de la moarte la viață. Prin post, pocăință și rugăciune, omul este chemat să moară păcatului pentru a învia împreună cu Hristos. Paștele nu poate fi trăit în deplinătatea lui fără acest drum al curățirii, căci nu există Înviere fără Cruce și nici bucurie adevărată fără pocăință.

Astfel, postul se arată nu ca o povară, ci ca un dar; nu ca o tristețe, ci ca o pregătire pentru bucuria cea mare. El îl învață pe om adevărata libertate, aceea de a se desprinde de patimi pentru a se uni cu Dumnezeu. Prin post, omul redescoperă că nu numai cu pâine trăiește, ci cu harul lui Dumnezeu, și se face părtaș, încă din această viață, luminii Învierii lui Hristos, Domnul nostru.                                                            Preot: Vasile Sebastian Zaverjinschi

Telefon: +49 151 66089576

https://www.facebook.com/BORParohiaSfArhanghelisiCuviosulOnufrieKrefeld