Pomenirea morților – Moșii de iarnă

 


Pomenirea morților – Moșii de iarnă

Vă invităm să ne unim în rugăciune pentru pomenirea celor adormiți întru Domnul, cu prilejul Moșilor de iarnă, zi rânduită de Biserică pentru aducere aminte, rugăciune și milostenie pentru sufletele celor trecuți la viața veșnică.

Sfânta Scriptură ne arată folosul rugăciunii pentru cei adormiți:

„Sfânt și cuvios gând este a se ruga pentru cei morți, ca să fie dezlegați de păcate” (2 Macabei 12, 46).

De asemenea, Apostolul ne amintește că „de trăim, pentru Domnul trăim, și de murim, pentru Domnul murim” (Romani 14, 8), mărturisind că în Hristos rămânem uniți dincolo de hotarul morții.

Moșii de iarnă exprimă credința în înviere și comuniunea dintre Biserica luptătoare

și cea adormită. Coliva și darurile oferite în această zi simbolizează viața care rodește din jertfă și nădejdea învierii, după cuvântul Domnului: „Dacă grăuntele de grâu va muri, aduce multă roadă” (Ioan 12, 24).

Prin rugăciune și milostenie, ne arătăm dragostea față de cei adormiți și încredințăm sufletele lor milei și luminii lui Dumnezeu.

Pomenirea va avea loc duminică, 15 februarie, după Sfânta Liturghie.

Cu binecuvântare,

Preot Vasile Sebastian Zaverjinschi

Parohia Ortodoxă Română Krefeld                                                   https://www.facebook.com/BORParohiaSfArhanghelisiCuviosulOnufrieKrefeld