✝️) Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor)
8 Februarie 2026
09:00 – 10:30 – Utrenia, Acatistul
10:30 – 13:00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, rugăciuni pentru pace și de dezlegare, agapă.
Vă așteptăm cu bucurie !
Predică la Duminica Fiului Risipitor
Iubiți credincioși,
Biserica ne așază astăzi înainte una dintre cele mai adânci pagini ale Evangheliei: parabola Fiului Risipitor. În această duminică pregătitoare pentru Sfântul și Marele Post, ni se descoperă nu doar drama omului care se îndepărtează de Dumnezeu, ci mai ales taina iubirii dumnezeiești care nu încetează să aștepte și să ierte.
Sfinții Părinți au văzut în această parabolă însăși istoria omenirii: omul creat pentru comuniune, căderea prin libertate, rătăcirea, apoi întoarcerea și restaurarea prin har. Este Evanghelia pocăinței și a milostivirii, temelia vieții duhovnicești.
Libertatea omului și plecarea de lângă Dumnezeu
Fiul mai tânăr cere partea de avere și pleacă departe
. Gestul lui exprimă autonomia omului care vrea să trăiască fără Dumnezeu.Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că rădăcina căderii este folosirea greșită a libertății. Dumnezeu nu constrânge, ci lasă omului libertatea de a alege chiar și îndepărtarea. Aceasta este marea demnitate, dar și marea responsabilitate a omului.
„Țara îndepărtată” despre care vorbește Evanghelia nu este doar un loc geografic, ci starea sufletului care se rupe de Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că atunci când omul se îndepărtează de Dumnezeu, chiar dacă ar avea toate bogățiile lumii, rămâne sărac înlăuntru.
De multe ori și noi cerem darurile lui Dumnezeu – viață, sănătate, capacități – dar trăim ca și cum Dumnezeu nu ar exista. Aceasta este risipa cea mai mare: risipa vieții fără Dumnezeu.
Degradarea sufletului fără har
Fiul risipitor ajunge în foamete și ajunge să păzească porcii. Sfinții Părinți văd aici imaginea sufletului înrobit de patimi.
Sfântul Ambrozie al Milanului interpretează foamea ca lipsa hranei spirituale, iar roșcovele ca plăcerile care nu pot sătura sufletul. Omul care se îndepărtează de Dumnezeu caută împlinire în lucruri trecătoare, dar rămâne gol lăuntric.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Nimic nu este mai sărac decât sufletul care s-a depărtat de Dumnezeu, chiar dacă ar avea lumea întreagă.”
Această degradare nu este o pedeapsă arbitrară, ci consecința firească a despărțirii de Izvorul vieții.
„Venindu-și în sine” – începutul pocăinței
Punctul de cotitură al parabolei este momentul în care fiul „venindu-și în sine” se hotărăște să se întoarcă.
Sfântul Grigorie Palama spune că mintea omului rătăcește în afară prin patimi și se întoarce „în sine” atunci când se întoarce spre Dumnezeu. Pocăința începe prin această trezire interioară: omul își vede starea și își amintește de Tatăl.
Sfântul Teofan Zăvorâtul subliniază că Dumnezeu iartă imediat, dar așteaptă mișcarea liberă a inimii. Pocăința nu este doar regret, ci ridicare și întoarcere concretă.
Fiul risipitor nu rămâne în disperare. Nu spune: „nu mai are rost”. Spune: „Mă voi scula și mă voi duce”. Aceasta este adevărata pocăință: curajul de a te ridica și de a merge spre Dumnezeu.
Tatăl milostiv – icoana lui Dumnezeu
Imaginea tatălui care aleargă spre fiul întors este una dintre cele mai puternice revelații ale iubirii divine.
Sfântul Isaac Sirul spune:
„Dumnezeu se bucură mai mult de întoarcerea păcătosului decât de statornicia celui drept.”
Tatăl nu reproșează nimic. Îmbrățișarea precede orice cuvânt. Sfântul Ioan Gură de Aur observă că Dumnezeu nu îl lasă pe fiu nici măcar să-și termine mărturisirea, pentru că iubirea Sa este mai mare decât păcatul.
Haina cea dintâi simbolizează, după tâlcuirea patristică, harul botezului și frumusețea originară a omului. Inelul arată restaurarea demnității de fiu, iar ospățul prefigurează bucuria euharistică.
Sfântul Nicolae Cabasila vede în această restaurare imaginea întoarcerii omului în Biserică, unde prin Taine își recapătă haina harului.
Fiul mai mare – primejdia mândriei
Fiul mai mare, deși nu a plecat, nu înțelege iubirea tatălui. El reprezintă, spun Părinții, pe omul care împlinește legea exterior, dar fără iubire.
Sfântul Ambrozie arată că cine nu se bucură de întoarcerea fratelui său se exclude singur din bucuria casei. Mândria spirituală și judecarea altora pot închide inima chiar în interiorul vieții religioase.
Parabola ne cheamă nu doar la pocăință, ci și la milă și bucurie pentru întoarcerea fiecărui om.
Iubiți credincioși,
Parabola Fiului Risipitor este Evanghelia speranței. Ea ne arată că oricât de departe am ajunge, Dumnezeu ne așteaptă. Oricât am fi căzut, ne putem ridica. Pocăința deschide cerul.
Sfântul Isaac Sirul spune că nu există păcat care să biruiască iubirea lui Dumnezeu, dacă omul se întoarce. De aceea, această duminică este chemare la întoarcere, la smerenie și la nădejde.
Să nu deznădăjduim pentru căderile noastre, dar nici să nu rămânem în ele. Să ne ridicăm și să ne întoarcem la Tatăl prin rugăciune, spovedanie și viață curată. Și vom descoperi că El ne așteaptă nu cu judecată, ci cu îmbrățișare și bucurie.
Amin.
Preot: Vasile Sebastian Zaverjinschi
Telefon: +49 151 66089576
https://www.facebook.com/BORParohiaSfArhanghelisiCuviosulOnufrieKrefeld