Invierea Domnului 2025

 

Sfanta Liturghie cu ocazia Praznicului Intararii Domnului in Ierusalim {Duminica Floriilor}

 

Dragi credinciosi,

Duminica, 13 aprilie 2025, va asteptam la Sfanta Liturghie cu ocazia Praznicului Intararii Domnului in Ierusalim {Duminica Floriilor}

Adresa bisericii : Hubertusstraße no 226 , 47798 Krefeld

Programul liturgic:

Duminica, 13 aprilie 2025 - Duminica Intrarii Domnului in Ierusalim - Dumnica Floriilor( dezlegare la peste)

- 09:00- 10:30- slujba Utreniei , Acatistul

- 10:30- 12:30- Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur

- 13:00- Taina Sfintei Spovedanii

Nota: Va rugam sa aduceti ramuri de salcie , flori si ramuri de finic spre sfințire .

Cu bucurie si nadejde in Domnul Iisus Hristos,

preot Vasile Sebastian Zaverjinschi

Programul liturgic săptămânal

Programul liturgic săptămânal :

Vineri 11 aprilie

18:00 - 20:00 facem următoarele slujbe: o catismă din psaltire , Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu , rugăciuni de dezlegare și Sfânta Spovedanie.

Sâmbăta lui Lazăr 12 aprilie

9:00-10:30 - Canonul si Acatistul Mintuitorului Hristos

10:30-12.30 - Pomenirea morților ,Sfânta Spovedanie

Duminica a 6-a din Post (a Floriilor) 13 aprilie

9:00-10:30 - Utrenia , Acatistul .

10:30-13:00 - Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, rugăciuni de dezlegare

Vă așteptăm cu drag !

preot Vasile Sebastian Zaverjinschi

telefon : +4915166089576

https://www.facebook.com/BORParohiaSfArhanghelisiCuviosulOnufrieKrefeld

Parohia Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil si Sfantul Cuvios Onufrie de la Vorona - Krefeld , Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei Europei Centrale și de Nord

Adresa bisericii : Hubertusstraße no 226 , 47798 Parohia Ortodoxă Română Krefeld , Sfintii Arhangheli si Cuviosul Onufrie 

Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) 30 Martie 2025

 

Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) - 30 Martie 2025

Ev. Marcu 9, 17-32

În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine. Și l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Și l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele! Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! Și, răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post. Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva. Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însă nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-L întrebe.

Predică la Duminica a IV-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul)

Dreptmăritori creştini,

În Duminica a patra din Postul Sfintelor Paşti, Sfânta Evanghelie ne istoriseşte despre vindecarea unui tânăr, chinuit cumplit de „un duh mut”. Mişcat de suferinţa acestuia şi la rugăciunea tatălui său, Iisus Nazarineanul îl izbăveşte din ghearele necuratului diavol, care este crud (cf. I Pt. 5,8) şi „ucigător de oameni” (In. 8, 44).La întrebarea ucenicilor Săi de ce ei n-au putut să izgonească duhul cel rău, Domnul le răspunde: „Acest neam de demoni prin nimic nu poate ieşi decât numai prin rugăciune şi prin post” (Mc. 9, 29). Demonizarea este o realitate înfricoşătoare a vieţii omeneşti, dar avându-L pe Hristos, Biruitorul iadului, putem nimici puterea demonilor.

Iubiţi credincioşi,

Din istorisirile Sfintei Scripturi şi din experienţa multor credincioşi, înţelegem că spusele despre diavoli nu sunt închipuiri copilăreşti de natură legendară. Diavolii sunt acei îngeri căzuţi din cer pentru că împreună cu Lucifer s-au răzvrătit împotriva Creatorului. Ei au fost aruncaţi în adâncul iadului, unde stau înconjuraţi de întuneric (cf. II Pt. 2, 4).

Duhurile rele sunt o realitate dramatică a lumii; mânioase pe Dumnezeu şi invidioase pe oameni, ele caută să câştige adepţi de partea lor şi să desfigureze creaţia. Satana, care i-a ispitit pe strămoşi în rai, pe dreptul Iov şi chiar pe Iisus a cutezat să încerce să-L tragă de partea lui, nu ne cruţă pe noi, fiii lui Adam, care suntem pe pământ ca pe un câmp de bătălie.

Având ca obiectiv distrugerea, diavolul goleşte viaţa sufletească de orice conţinut moral sănătos şi o duce la o stare de platitudine şi întuneric. Pentru a-şi duce la îndeplinire planurile, Satana, „cel ce înşală toată lumea” (Apoc. 12, 9), se travesteşte mereu, izbutind astfel să ademenească pe mulţi. Contând pe slăbiciunea firii omeneşti, diavolul nu se arată în zdrenţe şi mizerie, fiindcă în acest caz l-am respinge, ci în mantie regală, înconjurat de lumini atrăgătoare, purtând pe buze vorbe dulci şi amăgitoare. El seamănă în jurul nostru miraje ipocrite, plăceri vulgare, profituri pe căi necinstite şi exaltă bucuria de a trăi pe planul minor al vieţii.

El este asemenea femeii din Apocalipsă, împodobită cu aur şi cu pietre scumpe, având în mână o cupă de aur plină de urâciunile şi necurăţiile desfrânării sale (Apoc. 17, 4). El leagă plăcerile vulgare de goana după comori efemere, tulburând complet sufletul. Slujesc pe diavol şi ascultă de porunca lui: ipocriţii, invidioşii, bârfitorii, pârâtorii, beţivii, lacomii, hoţii, ucigaşii şi desfrânaţii, adică toţi cei ce aduc osanale păcatului şi-l preamăresc prin purtarea lor imorală, dând o direcţie întunecoasă vieţii şi rosturilor ei.

A fost un vechi fort în Belgia, despre care odată se credea că este imposibil să fie capturat sau distrus. Zidurile lui din beton armat erau groase de aproximativ 4 metri. Ele erau pline de tunuri montate pe turele transportabile. Şi totuşi, într-o zi, fortul a căzut doar la o mână de paraşutişti germani. Îmbrăcaţi în uniforme de soldaţi belgieni, înaintau grăbiţi spre gărzile fortului strigând: „Vin germanii!”. Cuprinse de panică, gărzile au deschis porţile ca să-i primească. Imediat ce au intrat, ei au copleşit şi au înfrânt gărzile. După aceea, au deschis larg poarta principală tovarăşilor lor germani, care i-au urmat în forţă. Fortul belgian a fost cucerit dinăuntru, fără ca tunurile lui să tragă vreo singură ghiulea.

Această istorioară ne aminteşte că atunci când duşmanul, diavolul, vine să ne ispitească, foloseşte întotdeauna diferite măşti. Dacă ar apărea la noi ca diavol, noi nu i-am deschide uşa să intre. Sfântul Apostol Pavel ne spune că Satana vine mascat, „îşi ia chip de înger al luminii” (II Cor. 11, 14). Cu alte cuvinte, el pare drept, bun, precum un înger. Păcatul pe care ne ispiteşte să-l săvârşim, el îl prezintă nu ca pe ceva rău, ci ca pe ceva bun.

O majoritate copleşitoare de creştini, pur şi simplu, nu mai sesizează prezenţa şi acţiunea lui Satana în lume şi nu mai simt, deci, nevoia de a renunţa la lucrurile şi la slujirea lui, cum au promis în Taina Sfântului Botez. Aceştia nu mai discern evidenta idolatrie care impregnează ideile şi valorile în care oamenii trăiesc azi şi care determină, orientează şi aservesc viaţa, nu mai discern evidenta idolatrie tangibilă a păgânismului de altădată.

Ei rămân orbi la faptul că acţiunea lui Satana constă esenţialmente în a falsifica şi a contraface, a deturna de la semnificaţia lor reală înseşi valorile pozitive, a face ca albul să pară negru şi invers, a practica jocul subtil şi pervers al minciunii şi confuziei.

Se cunoaşte din istoria vieţii duhovniceşti că s-a arătat diavolul unui călugăr tânăr dar foarte îmbunătăţit, povăţuindu-l mereu la bine, până când cuviosul s-a încredinţat că acesta este un duh bun, trimis de Dumnezeu. După ce s-a încredinţat el, duhul i-a şoptit, într-o zi: „Iată că tu eşti drept şi bun, iar duhovnicul tău te persecută” (pentru că acela cu adevărat îl punea la anumite probe spirituale ca pentru începători). „Duhovnicul greşeşte; din ură şi gelozie, se poartă aşa cu tine. Mergi la el şi dacă şi de data asta te va ocărî, să ştii că e diavol întruchipat. Omoară-l!”. Şi aşa a făcut, nedându-şi seama că asculta tocmai de diavol, care ne amăgeşte prin şoaptele sale mincinoase, fiind „mincinos şi tatăl minciunii” (In. 8, 44).

Spunând că „largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea” (Mt. 7, 13), Domnul arată că unul dintre principalele şiretlicuri ale diavolului este îndemnul: „Fiecare face aceasta! Nu poate fi rău!”. Aceasta este metoda folosită de diavol ca să ne deruteze. Aceasta este calea care duce la pierire, cum spune Domnul. Binele nu este bazat pe ceea ce fac toţi, ci este bazat pe voinţa lui Dumnezeu.

Binele este bine chiar dacă nu-l face nimeni. Răul este rău chiar dacă îl fac toţi. Hristos a spus că singura cale care duce la viaţă este cea care trece prin poarta cea strâmtă (Mt. 7, 14). „Viaţa” despre care vorbeşte Mântuitorul este viaţa veşnică, pe care o putem avea numai prin credinţa în El şi printr-o aleasă comportare morală. Toţi oamenii sunt confruntaţi cu alegerea destinului lor etern.

Calea lată este calea acestei lumi şi a tentaţiilor ei, dar ea se termină în ruina veşnică. Calea îngustă, calea credinţei în Hristos, conduce la cer şi la viaţa veşnică. Creştinul trebuie să lupte pentru a se înscrie între cei puţini aleşi, adevăraţii fii ai lui Dumnezeu, care au ales să urmeze calea îngustă şi calea grea ce duce la Împărăţia lui Dumnezeu.

Vechiul fort din Belgia se credea să fie de necucerit până ce duşmanul a apărut deghizat. Duşmanul nostru întotdeauna apare mascat ca un lup îmbrăcat în piele de oaie. Unul din şiretlicurile lui este: „Nu poate fi rău! Priveşte! Fiecare face aceasta!”.

Să fim atenţi la şoapta sa vicleană, să nu deschidem uşa „vicleanului” (Efes. 6, 16). Sfântul Apostol Iacob ne îndeamnă: „Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi” (Ic. 4, 7). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Satana poate să ne biruiască doar în măsura în care e periculos un câine legat. Numai atunci putem fi muşcaţi de câine, când ne apropiem şi intrăm în cercul în care acesta se mişcă. Dacă nu intrăm în acea zonă periculoasă, animalul este inofensiv.

Aşa stau lucrurile şi cu primejdia pe care o prezintă duhurile care ne ispitesc la rău (I Cor. 7, 5; I Tes. 3, 5) şi ne asaltează cu şoaptele lor viclene. Dacă ştim că ele prin ispitire vor să ne facă părtaşi la chinurile iadului, atunci trebuie să ne ferim ca de foc de şoaptele diavolului şi să le respingem.

Iubiţii mei,

Prin moartea lui Hristos de pe Golgota şi prin Învierea Sa din morţi, s-au sfărâmat porţile iadului, iar puterea Satanei a slăbit mult. Totuşi, Dumnezeu pemite duhurilor necurate să ne ispitească pentru ca să dea prilej credincioşilor să se încununeze.

Fericitul Augustin zice: „Ispitele trebuie să fie. Căci cine poate fi încununat altfel decât dacă luptă corect? Dar unde este lupta dacă nu este vrăjmaşul care să atace?”.

Noi, creştinii, putem să ne apărăm şi să-l biruim pe diavol, folosind anumite arme duhovniceşti. Prima armă este CREDINŢA în Dumnezeu, pe care o avea şi tatăl demonizatului din Sfânta Evanghelie. Luminaţi de făclia credinţei, prindem înţelepciune cerească, ca şi Iisus şi îl izbim la pământ pe cel viclean, zicându-i: „Înapoia mea, Satano!”. De diavol ne putem apăra prin SEMNUL CRUCII, căci zice Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Precum câinele fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi diavolul fuge de Crucea care îi aminteşte că prin ea a fost biruit”.

Dacă vrem ca cel rău să nu pună stăpânire pe noi, trebuie să folosim şi arma RUGĂCIUNII, cum ne îndeamnă Domnul: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” (Mt. 26, 41).

Rugăciunea trebuie întărită cu POSTUL, fiindcă Mântuitorul a spus că neamul demonilor iese din om şi se îndepărtează „numai prin rugăciune şi prin post” (Mt. 17, 21).

Datori suntem să ducem luptă neîncetată împotriva diavolului. Noi singuri suntem slabi, dar Dumnezeu ne dă o putere de rezistenţă neobişnuită, încât nimeni nu poate sta împotriva noastră (cf. Rom. 8, 31).

Să ne încredem, aşadar, în Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat „să strice lucrurile diavolului” (I In. 3,8). Precum Domnul Însuşi ne învaţă, noi trebuie să ne rugăm mereu Tatălui ceresc, zicând: „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău” (Mt. 6, 13). Amin.

Înaltpreasfinţitul Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei

Buna Vestire 25 Martie, Acatistul Bunei Vestiri

 

Buna Vestire - 25 Martie, Acatistul Bunei Vestiri

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condac 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Icos 1

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia,
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul,
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut,
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei,
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești,
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești,
Bucură-te, că ești scaun Împăratului,
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate,
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele,
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări,
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura,
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 2

Știindu-se pe sine sfânta întru cu­răție, a zis lui Gavriil cu îndrăznire: Preaslăvitul tău glas cu anevoie se arată a fi primit sufletului meu, că naștere cu zămislire fără sămânță, cum îmi spui, cântând: Aliluia?

Icos 2

Înțelesul cel greu de pătruns cău­tând Fecioara să-l înțeleagă, a grăit către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putință să Se nască Fiu, spune-mi? Iar el cu frică a zis:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus,
Bucură-te, încredințarea celor ce au trebuință de tăcere,
Bucură-te, începătura minunilor lui Hristos,
Bucură-te, capul poruncilor Lui,
Bucură-te, scara Cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu,
Bucură-te, pod care-i treci la Cer pe cei de pe pământ,
Bucură-te, minune, care de îngeri ești mult slăvită,
Bucură-te, ceea ce ești rană de mult plâns a diavolilor,
Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina cea neapusă,
Bucură-te, ceea ce n-ai învățat pe nimeni în ce chip s-a petrecut,
Bucură-te, ceea ce covârșești mintea celor înțelepți,
Bucură-te, ceea ce luminezi gându­rile celor credincioși,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 3

Puterea Celui de Sus a umbrit-o atunci, spre zămislire, pe cea care nu știa de nuntă, și pântecele ei cel cu bună roa­dă, ca o țarină dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mân­tuire, când vor cânta așa: Aliluia!

Icos 3

Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul acesteia, îndată cunoscând în­chinarea ei, s-a bucurat și, cu săltă­ri în pântece, ca și cum ar fi cântat, a grăit către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, vița mlădiței celei ne-vește­jite
Bucură-te, câștigarea rodului celui fără de moarte,
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lu­crătorul iubirii de oameni,
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Să­ditorul vieții noastre,
Bucură-te, brazdă care ai crescut înmulțirea milelor,
Bucură-te, masă care porți îndestularea milostivilor,
Bucură-te, ceea ce înflorești Raiul desfătării,
Bucură-te, ceea ce gătești adăpos­tire sufletelor,
Bucură-te, tămâia rugăciunii celei primite,
Bucură-te, curăția a toată lumea,
Bucură-te, voia cea bună a lui Dum­nezeu către noi, cei muritori,
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!  

Condac 4

Vifor de gânduri necredincioase având în sine, înțeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se la tine, cea nea­me­s­tecată cu nunta, gândind că ești furată de nuntă, tu, ceea ce ești fără de prihană. Iar când a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!

Icos 4

Au auzit păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup și, alergând la Acela ca la un păstor, L-au văzut ca pe un miel fără de prihană în bra­țele Mariei, pe care lăudând-o, au zis:
Bucură-te, Maica Mielului și a Păs­torului,
Bucură-te, staulul oilor cuvântătoare,
Bucură-te, ceea ce ești chinuire pentru vrăjmașii cei nevăzuți,
Bucură-te, ceea ce deschizi ușile Raiului,
Bucură-te, că cele cerești se bucură cu cele pământești,
Bucură-te, că cele pământești dăn­țuiesc împreună cu cele cerești,
Bucură-te, gura apostolilor cea fără de tăcere,
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri,
Bucură-te, temeiul cel tare al credinței,
Bucură-te, cunoștința harului cea lu­minoasă,
Bucură-te, cea prin care s-a golit iadul,
Bucură-te, cea prin care ne-am îmbrăcat cu slavă,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 5

Steaua cea cu dumnezeiască merge­re văzând-o magii, au mers pe urma lu­minii ei; și, ținând-o ca pe o făclie, cu dânsa căutau pe puternicul Împărat; și, ajungând la Cel neajuns, s-au bu­curat cântându-I: Aliluia!

Icos 5

Au văzut pruncii haldeilor în bra­țele Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om cu mâna; și, cunoscându-L a le fi Stă­pân, deși luase chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-I sluji Lui și a-i cânta celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse,
Bucură-te, raza zilei celei de taină,
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înșelăciunii,
Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăi­nuitorii Treimii,
Bucură-te, ceea ce ai aruncat dintru dregătorie pe tiranul cel fără de omenie,
Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Dom­nul Hristos, iubitorul de oameni,
Bucură-te, ceea ce ne-ai izbăvit din slujirea cea idolească,
Bucură-te, ceea ce ne curățești de lucrurile cele întinate,
Bucură-te, ceea ce ai stins închi­narea la foc,
Bucură-te, ceea ce ne-ai potolit văpaia patimilor,
Bucură-te, îndreptătoarea înțelep­ciu­nii celor credincioși,
Bucură-te, veselia tuturor neamurilor,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 6

Vestitori purtători de Dumnezeu fă­cându-se magii, s-au întors în Babi­lon, săvârșind prorocia Ta; și, măr­turisindu-Te tuturor pe Tine, Hristoase, au lăsat pe Irod ca pe un mincinos, că nu știa să cânte: Aliluia!

Icos 6

Strălucind Tu în Egipt, Lumina ade­vă­rului, ai izgonit întunericul minciunii. Că idolii lui, Mântuitorule, nerăb­dând tăria Ta, au căzut; iar cei ce s-au izbăvit de dânșii cântau către Năs­că­toarea de Dumnezeu:
Bucură-te, îndreptarea oamenilor,
Bucură-te, căderea demonilor,
Bucură-te, ceea ce ai zdrobit stăpâ­nia înșelăciunii,
Bucură-te, ceea ce ai vădit înșelă­ciu­nea idolească,
Bucură-te, mare care ai înecat pe faraonul cel netrupesc,
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetați de viață,
Bucură-te, stâlp de foc care povă­țu­iești pe cei dintru întuneric,
Bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul,
Bucură-te, hrană și potir cu mană,
Bucură-te, slujitoarea bucuriei celei sfinte,
Bucură-te, pământul făgăduinței,
Bucură-te, izvorâtoare de miere și lapte,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 7

Vrând Simeon să se mute din vea­cul acesta înșelător, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui și ca Dumnezeu desăvârșit. Pentru aceea s-a mirat de înțelepciunea Ta cea ne­spusă, cântând: Aliluia!

Icos 7

Arătat-a făptură nouă arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuți de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânță și păzindu-l întreg, pre­­cum a fost; ca noi, văzând mi­nu­nea, să o lăudăm, grăind:
Bucură-te, floarea nestricăciunii,
Bucură-te, cununa înfrânării,
Bucură-te, ceea ce ai strălucit chi­pul Învierii,
Bucură-te, ceea ce ai arătat viața îngerească,
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioșii,
Bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bu­nă umbră, sub care mulți se odihnesc,
Bucură-te, ceea ce ai purtat în pân­tece pe Îndreptătorul celor rătăciți,
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Iz­bă­vitorul celor robiți,
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept,
Bucură-te, iertarea multor greșiți,
Bucură-te, haina celor goi de în­drăzneală,
Bucură-te, dragostea care biruiește toată dorirea,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 8

Văzând naștere minunată, să ne înstră­inăm de lume, mutându-ne min­tea la Cer; că pentru aceasta Prea­înaltul Dumnezeu pe pământ S-a ară­tat Om smerit, vrând să tragă la înăl­țime pe cei care-I cântă: Aliluia!

Icos 8

Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de Sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că dumnezeias­­că pogorâre a fost, iar nu mutare din loc, și naștere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neîncăput,
Bucură-te, ușa tainei celei de cinste,
Bucură-te, auzirea cea cu neprice­pere pentru cei necredincioși,
Bucură-te, lauda cea fără de îndo­ială a celor credincioși,
Bucură-te, purtătoarea cea prea­sfântă a Celui ce este pe heruvimi,
Bucură-te, sălașul cel preaslăvit al Celui ce este pe serafimi,
Bucură-te, ceea ce ai adunat lucruri potrivnice întru una,
Bucură-te, ceea ce ai unit fecioria și nașterea,
Bucură-te, cea prin care s-a dezlegat călcarea poruncii,
Bucură-te, cea prin care s-a deschis Raiul,
Bucură-te, cheia Împărăției lui Hristos,
Bucură-te, nădejdea bunătăților celor veșnice,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 9

Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării lui Hristos; că pe Cel neapropiat, ca Dum­­ne­zeu, L-a văzut Om apropiat tuturor, petre­când împreună cu noi și auzind de la toți: Aliluia!

Icos 9

Pe oratorii cei mult-vorbitori îi ve­dem tăcând ca niște pești fără de glas, despre tine, Născătoare de Dumne­zeu, că nu se pricep să spună în ce chip și Fecioară ai rămas, și ai putut naște. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință cântăm:
Bucură-te, sălașul înțelepciunii lui Dumnezeu,
Bucură-te, comoara rânduielii Lui,
Bucură-te, ceea ce îi arăți pe filo­sofi neînțelepți,
Bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meșteri la cuvânt a fi necuvântători,
Bucură-te, că au înnebunit întrebă­torii cei cumpliți,
Bucură-te, că s-au veștejit făcătorii de basme,
Bucură-te, ceea ce ai risipit vorbele cele încâlcite ale atenienilor,
Bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor,
Bucură-te, ceea ce ne-ai ridicat din adâncul necunoștinței,
Bucură-te, ceea ce pe mulți i-ai lu­minat la minte,
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască,
Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieți,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!  

Condac 10

Vrând să mântuiască lumea, Împo­do­bi­torul tuturor a venit la ea, așa cum Însuși făgăduise; și, Păstor fiind, ca un Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca și noi. Căci, cu asemănarea che­­mând pe cel asemenea, ca un Dum­­nezeu aude: Aliluia!

Icos 10

Zid ești fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, și tuturor celor ce aleargă la tine, că Făcătorul cerului și al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălășluindu-Se în pântecele tău și învățând pe toți să îți cânte:
Bucură-te, turnul fecioriei,
Bucură-te, ușa mântuirii,
Bucură-te, începătoarea prefacerii celei pline de înțeles,
Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc,
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei ză­misliți întru rușine,
Bucură-te, că tu ai învățat pe cei lipsiți de minte,
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stri­cătorul gândurilor,
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Se­mănătorul curăției,
Bucură-te, cămara nunții celei fără de sămânță,
Bucură-te, ceea ce ai unit cu Dom­nul pe cei credincioși,
Bucură-te, ceea ce între fecioare sin­­gură ai fost hrănitoare de prunc,
Bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfinților,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 11

Împărate sfinte, de Ți-am aduce cân­­tări și psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvi­ne, căci se biruiește toată cântarea care se îndreaptă către mulțimea mi­lelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ți cântă: Aliluia!

Icos 11

Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că, aprinzând în sine Focul cel netrupesc, pe toți îi îndrep­tează spre cunoștința cea dum­ne­­zeiască ce luminează mintea cu ra­za ei și se cinstește cu chemarea aceasta:
Bucură-te, raza Soarelui celui înțe­legător,
Bucură-te, raza Luminii celei neapuse,
Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele,
Bucură-te, ceea ce îi îngrozești pe vrăj­­­mași ca un tunet,
Bucură-te, că dintru tine a răsărit stră­lucirea cea cu multă lumină,
Bucură-te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe,
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat icoană a cristelniței,
Bucură-te, ceea ce curățești întină­ciunea păcatului,
Bucură-te, baie, care speli conștiința,
Bucură-te, pahar, care dai gust bucuriei,
Bucură-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos,
Bucură-te, viața veseliei celei de taină,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 12

Vrând să dea har datoriilor celor de demult, Dezlegătorul tuturor datorii­lor omenești a venit Singur la cei ce se înde­părtaseră de harul Lui și, rupând za­pisul, aude de la toți cântarea: Aliluia!

Icos 12

Cântând nașterea ta, te lăudăm toți, ca pe o biserică însuflețită, Născă­toa­re de Dumnezeu; că, locuind în pân­tecele tău Domnul, Care ține toa­te cu mâna, a sfințit, a slăvit și a în­vățat pe toți să-ți cânte:
Bucură-te, locașul lui Dumnezeu-Cuvântul,
Bucură-te, sfântă care ești mai mare decât toți sfinții,
Bucură-te, chivot poleit cu Duhul,
Bucură-te, comoara vieții cea nede­șer­tată,
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăraților celor credincioși,
Bucură-te, lauda cea de cinste a pre­oților cuvioși,
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii,
Bucură-te, zidul cel nebiruit al Împărăției,
Bucură-te, cea prin care se înalță biruințele,
Bucură-te, cea prin care cad vrăjmașii,
Bucură-te, tămăduirea trupului meu,
Bucură-te, mântuirea sufletului meu,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!  

Condac 13

O, Maică prealăudată, care ai năs­cut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toți sfinții, primind acest dar de acum, izbăvește de toată ispita și scoate din chinul ce va să fie pe toți cei care-ți cântă: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

Apoi iarăși se citește Icosul întâi și Con­da­­cul întâi:  

Icos 1

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia,
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul,
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut,
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei,
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești,
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești,
Bucură-te, că ești scaun Împăratului,
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate,
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele,
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări,
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura,
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Născătoare de Dum­ne­zeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toa­tă făptura; mirarea cea mare a în­ge­ri­lor, propovăduirea prorocilor, po­doa­ba cea aleasă a arhanghelilor, întă­rirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoa­rea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioa­re­lor, veselia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învățătura prun­ci­lor, câr­muitoarea săracilor și a vădu­velor; îmbrăcăminte celor goi, sănă­tate celor bolnavi, izbăvire celor ro­biți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare ne­os­te­nită ce­lor rătăciți, mergere ușoară celor călă­tori, odihnă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scăpare celor asu­priți; nădejde celor fără de nădejde, ajută­toare celor lipsiți; celor săraci bo­găție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; ce­lor păcătoși mântuire către Dum­­ne­zeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, a­ju­tătoare nebiruită și folo­si­toare.

Prin tine, Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție noi, robii tăi, Doamna noastră. O, preamilostivă împărăteasă a luminii ce­lei înțelegă­toare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viață tuturor, ceea ce ești slăvită de cele cerești, minte înge­rească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; împărăteasa împăraților, stăpâna tu­turor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împăratului celui nevăzut, chivot ce­resc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruța cea în chipul focului; odihna Dumne­zeului celui viu, zămislirea negrăită a tru­pului lui Hristos, cuibul Vulturului ce­resc, turtureaua cea cu bună glă­suire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adân­cul milelor, picătura care risipești mâ­nia lui Dumnezeu, adâncimea cea ne­mă­surată, taina cea negrăită, minu­nea cea neștiută, minune nespusă;

Bi­serică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, Rai sufle­tesc, odrasla pomului celui de viață purtător, floarea cea preafrumoa­să, care ai înflorit nouă veselia ce­reas­că, strugurele mântuirii noastre, paha­rul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului Celui neîmpuținat; solitoarea legii, înce­pă­tura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ere­ticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu îm­­po­triva tu­turor celor nelegiuiți; în­grozire diavolilor, biruință în războaie, păzi­toare adevă­ra­tă tuturor creștinilor și lumii încre­din­țată mântuire.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot po­porul cel bine-credincios, care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul po­po­rului celui binecredincios.

Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.

O, milostivă și preaîndurată îm­pă­răteasă a cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău aco­pe­rământ și roagă pe Hristos, Dumne­zeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor ce se luptă îm­potriva noastră. Miluiește și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică, pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bise­ri­cii Ortodoxe Ro­mâne, pe (Înalt) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitro­po­litul) nostru (N), pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul drept-credincios care se închină icoanei tale.

Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze.

Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor; tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, în­drăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește!   Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și cu ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Sursa:doxologia.ro

Buna Vestire 25 Martie , Vieţile Sfinţilor

Buna Vestire - 25 Martie , Vieţile Sfinţilor

„Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău!” Și îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească.

Când s-a împlinit și s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuință în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană și sfântă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, și să slujească taina mântuirii noastre.

Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decât curăția, mai fără de prihană decât toată zidirea cea gândita, mai sfântă decât toată sfințenia, Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinților și drepților, dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana, rodul rugăciunilor și al postirilor părintești, fiica cea împărătească și arhierească. Și s-a aflat la loc sfânt în templul lui Solomon aceea care avea să fie biserică însuflețită a lui Dumnezeu. Fecioară, care avea să nască pe Cuvântul cel mai sfânt decât sfinții, s-a aflat în altarul templului ce se numea Sfânta Sfintelor, pentru că acolo a căutat Domnul din înălțimea slavei împărăției Sale, spre smerenia roabei Sale. Și a ales-o pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile; a ales-o că Maică a Cuvântului Său Cel mai înainte de veci, pentru a Cărui întrupare din ea, încă mai înainte de bună-vestirea arhanghelului, cu taină a înștiințat-o, precum adeverim despre aceasta prin istoriile vrednice de credință ale sfinților.

Pentru că, fiind Preacurata Fecioară în templu de doisprezece ani, se îndeletnicea nu numai în neîncetată rugăciune către Dumnezeu și cu lucrul mâinilor din toate zilele, ci și cu citirea dumnezeieștilor cărți, cugetând la legea Domnului ziua și noaptea. Căci așa scriu despre dânsa Sfântul Epifanie și Sfântul Ambrozie, că era foarte isteață la minte și iubitoare de învățătură și se îndeletnicea cu citirea dumnezeieștilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dânsa că, încă în vremea vieții sfinților săi părinți, a învățat bine Vechiul Testament. Și citind adeseori în proorocia lui Isaia acele cuvinte: Iată fecioara va zămisli în pântece și va naște Fiu și se va chema numele lui Emanuil, care se tâlcuiește, Cu noi este Dumnezeu, Sfânta fecioară Maria se aprindea cu osârdnica dragoste, nu numai spre Mesia Cel așteptat, Care avea să vină, ci și spre fecioara aceea care era să zămislească și să nască pe Mesia. Pentru că se gândea, cât de mare vrednicie este a fi Născătoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, și cât de negrăită este taina aceea, ca să fie o fecioară maică.

Însă, știind din prorocii că s-a apropiat vremea venirii lui Mesia – pentru că acum se luase sceptrul de la Iuda și săptămânile de ani ale prorocului Daniil se sfârșiseră –, socotea că negreșit acum va fi născută în lume acea fecioară, pentru care mai înainte a vestit Isaia și, suspinând adeseori din adâncul inimii, se ruga în sine ca s-o învrednicească Dumnezeu să vadă pe acea fecioară și, de s-ar putea, să fie la dânsa slujnica cea mai de pe urmă.

Odată, stând Fecioara Maria după a doua catapeteasmă la rugăciunea de miezul nopții, după obicei, și cu fierbinte dorință rugându-se lui Dumnezeu, deodată a răsărit o lumină mare și a strălucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas către dânsa astfel: „Tu vei naște pe Fiul Meu!”. Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioară și ce fel de mulțumire a dat, închinându-se până la pământ lui Dumnezeu, Făcătorul ei, nu se poate spune! Astfel a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru că, aceea care dorea pentru dragostea lui Dumnezeu să slujească Preacuratei Născătoare a lui Mesia, aceea singură s-a învrednicit a fi Maica lui Hristos și stăpâna a toată zidirea. Și i-a fost ei acea descoperire în anul al doisprezecelea de la nașterea sa, cu doi ani mai înainte de logodirea ei cu Iosif și la nimeni n-a spus taina aceea până la Înălțarea lui Hristos. Deci, de atunci se înștiințase că o să fie în feciorescul ei pântece acea tainică zămislire și aștepta vremea împlinirii tainei.

Iar după ce s-a sfârșit anul al unsprezecelea – după mărturia Sfântului Evod – al petrecerii ei în templul lui Solomon și sosind al doisprezecelea, iar de la nașterea ei – după mărturia lui Gheorghe Chedrinul –, al paisprezecelea, i s-a poruncit ei de către arhierei și de către preoți că, după obiceiul Legii, să iasă din bisericeasca locuință, precum și celelalte fecioare de vârsta ei, și să se mărite după bărbat, ea însă le-a răspuns că din scutece este dată lui Dumnezeu de părinți și Lui I-a făgăduit să-și păzească a sa feciorie în veci. Deci, nu-i este cu putință să fie măritată cu om muritor, nici nu poate ca s-o silească spre nuntă, fiind fecioară a lui Dumnezeu Cel fără de moarte.

Deci, arhiereii se minunau de acel lucru nemaiauzit, pentru că nici o fecioară n-a mai fost vreodată care să-I fi făgăduit Domnului cândva a sa feciorie în veci, ci numai Maria cea dintâi în lume s-a arătat astfel. Deci, se sfătuiau pentru dânsa ce să facă, pentru că petrecea în biserica Domnului, iar după catapeteasma cea mai dinăuntru nu voiau să-i lase intrarea mai mult, venindu-i vremea de logodit; dar nici nu cutezau să dea după bărbat pe fecioara lui Dumnezeu. Și nu se pricepeau cum să rânduiască cu plăcere dumnezeiască, viața ei cea feciorească fără de bărbat, ca să nu mânie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amândouă acelea se știau că sunt mare păcat; adică și spre nuntă a sili pe o fecioară care și-a făgăduit lui Dumnezeu fecioria veșnică, și a ține parte femeiască în Sfânta Sfintelor, fiind în vârstă desăvârșită.

Despre aceasta grăiește Sfântul Grigorie de Nissa, astfel: „Preoții, cât a fost mică Sfântă Fecioară, după spusele proorocului Samuil, o lăsau în biserica Domnului. Dar, după ce a sosit vârsta anilor ei, s-au sfătuit între dânșii, ce ar putea face cu dânsa, ca să nu mânie pe Dumnezeu întru ceva”. Și Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericești, grăiește despre dânsa astfel: „După ce a crescut Fecioara Maria, preoții au făcut sfat, cum să rânduiască pentru dânsa, ca să nu se arate a fi făcători de nedreptate sfântului ei trup. Pentru că socoteau că vor face păcatul furării de cele sfinte, de o vor mărita după bărbat și de vor supune la legea însoțirii, pe aceea ce odată se încredințase lui Dumnezeu. Dar iarăși, ca să fie o fecioară de atâția ani în Sfânta Sfintelor, nici Legea nu dă voie și nici nu este acel lucru cinstit și vrednic de sfințenie”. Așa grăiau ei.

Deci, apropiindu-se de Chivotul Legii și făcând rugăciune cu dinadinsul, au luat – precum spune Ieronim –, răspuns de la Domnul, ca să se caute un bărbat vrednic, căruia să i se încredințeze Sfânta Fecioară, sub rânduiala și chipul însoțirii, pentru păzirea fecioriei. Iar cum s-ar fi putut afla un bărbat ca acela, sfatul Domnului se făcu întru acest fel: din casă și din seminția lui David să se aleagă bărbați fără femei și toiegele lor să le pună în altar; și al cărui toiag va înverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara Maria.

Atunci era praznicul sfințirii bisericii, cel așezat de Macabei. Iar începutul acelui praznic era în douăzeci și cinci de zile ale lunii noiembrie și sfârșitul peste trei zile ale lunii decembrie. Și s-a adunat în biserică mulțime de popor din cetățile de primprejur; iar bărbații care veniseră la praznic, erau și din neamul lui David, rudenii și vecini ai Fecioarei Maria.

Deci arhiereul cel mare, Zaharia, tatăl Mergătorului Înainte, adunând doisprezece bărbați fără femei, din seminția lui David, între care era și Sfântul Iosif, bărbat drept și bătrân de ani, a luat toiegele lor și le-a lăsat peste noapte în Sfântul Altar, zicând: „Arată, Doamne, pe bărbatul cel vrednic, cu care se cuvine a logodi pe Fecioară”. Iar a doua zi, preoții împreună cu cei doisprezece bărbați, intrând în biserică, au găsit toiagul lui Iosif, înverzit și încă și o porumbiță s-a văzut – cum mărturisește despre aceasta Ieronim –, zburând de sus și șezând pe toiagul lui Iosif. Și au cunoscut bunăvoirea lui Dumnezeu, ca lui Iosif să i se încredințeze Fecioara spre pază.

Sunt unii care socotesc că Preacuratei Fecioare, lepădându-se de logodire pentru curăția fecioriei sale, ca să nu i se facă vreo strâmbătate, și mâhnindu-se foarte mult, i s-a făcut de la Dumnezeu deosebită descoperire și încredințare, ca să nu se îndoiască a merge la Iosif, rudenia și logodnicul său – adică bărbatul cel drept și sfânt, plăcut lui Dumnezeu –, nu spre însoțirea trupească, ci spre paza fecioriei sale, rânduit fiind, de purtarea de grijă a Celui Preaînalt.

Săvârșindu-se logodnă, Sfântul Iosif a luat pe Preacurata Fecioară din templul Domnului, din mâinile arhiereului Zaharia și ale celorlalți preoți, întru curată și neprihănită viețuire, neatin-gîndu-se nici măcar în gând de floarea fecioriei ei. Sfântul Iosif era bărbatul ei numai cu părerea, dar cu lucrul era curat păzitor al fecioriei ei și slujitor al vieții Preacuratei Fecioare celei pline de mare sfințenie.

Viețuind Preasfânta Fecioară în casa logodnicului, nu și-a schimbat viața sa cea mai dinainte, pe care o avea în Sfânta Sfintelor. Căci nu se îndeletnicea cu altceva, fără numai în rugăciunea cea de Dumnezeu gânditoare, în citirea dumnezeieștilor cărți și în obișnuita și cuviincioasa ei lucrare de mâini. Și-i era ei casa lui Iosif ca o biserică de rugăciune, din care nicăieri nu ieșea. Ci totdeauna, închizându-se, trăia în post și tăcere, nevorbind cu nimeni, decât numai cu cei din casa lui Iosif. Pentru că povestește despre dânsa Gheorghe Chedrinul astfel: „Maria, postind în casa bărbatului său și ferindu-se de ieșirea în popor, petrecea cu cele două fecioare ale lui Iosif și numai către acelea, uneori, grăia câte un cuvânt și acesta, numai dacă era de trebuință a vorbi și cât de scurt”.

Așa petrecând ea patru luni – după mărturia Sfântului Evod –, a sosit ceasul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns și de toată lumea dorit, ceasul în care avea să se înceapă mântuirea noastră. Și a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor cerești care stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă și neștiută de îngeri, că bine să vestească Preacuratei Fecioare zămislirea străină a Fiului lui Dumnezeu, care covârșește firea omenească și toată mintea, lucru de care Sfântul Evanghelist Luca scrie astfel: În luna a șasea a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu.

Acea lună a șasea era de la zămislirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, și îngerul, cel ce bine a vestit lui Zaharia zămislirea lui Ioan, a fost trimis că bine să vestească și Preacuratei Fecioare zămislirea lui Hristos. Iar în luna a șasea s-a trimis, pentru ca Înaintemergătorul fiind în pântecele maicii sale de șase luni, să poată sălta de bucurie la venirea Maicii Domnului. Îngerul a fost trimis în cetatea Galileii, al cărei nume era Nazaret. Latura Galileii era a neamurilor.

Deși o parte era locuită de israiliteni însă mai multe popoare păgâne erau într-însa. Pentru aceasta și în Sfânta Scriptură se grăiește despre Galileea neamurilor. Latura aceasta, la israiliteni, era cea mai de pe urmă și nebăgată în seamă, ca cea locuită de oameni păcătoși, de altă limbă și necredincioși. De aceea era și ocărita de iudei, pentru că ziceau: Au doar din Galileea vine Hristos? Cearcă și vezi, că prooroc din Galileea nu vine! Asemenea și Nazaretul, cetatea Galileii, era de dânșii întru nimic socotită, ca ceea ce era mică și cea mai de pe urmă. Așa se vorbea între dânșii: Din Nazaret poate să fie ceva bun?

Dar să socotim voința lui Dumnezeu. Unde a voit să aibă pe Preacurata Maică Să? Nu în latura Iudeii, nici în Sfântul Ierusalim, cetatea cea mare, ci în Galileea cea păcătoasă și în micul Nazaret, că întâi să arate adevărul, că pentru păcătoși a venit pe pământ: N-am venit, zice Domnul, să chem pe cei drepți la pocăință, ci pe cei păcătoși; „și din limbi necredincioase, să-Mi fac Biserică credincioasă”, iar al doilea, să se arate lucrul, că spre cei smeriți, lepădați și defăimați, privește Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mândri și slăviți. Căci Cuvântul lui Dumnezeu, când a voit să plece Cerul și să se pogoare la păcătoși, privea din înălțimea slavei Sale, unde este mai multă mulțime de păcătoși. Și văzând în Iudeea pe ierusalimiteni, care păreau a fi drepți înaintea oamenilor, iar pe galileeni văzându-i trecuți cu vederea de toți și socotiți a fi mai păcătoși decât toți, a trecut Iudeea care se părea sfânta și a venit în Galileea, care se părea păcătoasă. A trecut și Ierusalimul, cetatea cea mare, cinstită și slăvită, și s-a dus în Nazaret, cetatea cea mică și necinstită, alegându-și în această lume locul cel mai de pe urmă, smerindu-Se până la chipul de rob și de păcătos.

Mică cetate a fost Nazaretul, însă de mare dar s-a învrednicit, de care nu s-au învrednicit toate celelalte cetăți mari ale lui Israil, care se înălțaseră mult. În Nazaretul cel mic locuiește Fecioara Maria, cea mai înaltă decât toți sfinții îngeri, al cărei pântece era mai desfătat decât cerul. Acolo se trimite Gavriil, acolo umbrește Duhul Sfânt, acolo Se întrupează Dumnezeu Cuvântul. Pentru că unde este smerenia, acolo strălucește slava lui Dumnezeu. Cetățile cele mândre sunt vrăjmașe lui Hristos, iar cele smerite Îi sunt plăcute. Neslăvita cetate Nazaret a zămislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slăvitul Ierusalim L-a răstignit! Micul Betleem L-a născut, iar marele Ierusalim Îl căuta spre moarte! În cei smeriți Dumnezeu Se sălășluiește, iar de la cei mândri Se îndepărtează.

Deci spre latura cea nebăgată în seamă, la săracul Nazaret, și la fecioara cea smerită, care locuia într-însul, s-a trimis îngerul de la Dumnezeu. Pentru această trimitere, Sfântul Andrei Criteanul vorbește astfel: „Unuia din cei dintâi îngeri, Dumnezeu i-a poruncit să împlinească vestirea tainei și cu arătarea măririi Sale, precum socotesc, i-a zis: «Ascultă, Gavriile! Du-te în Nazaret, cetatea Galileii, în care locuiește fiica fecioară, cu numele Maria, fiind logodită cu bărbat, al cărui nume este Iosif. Mergi – zice – în Nazaret!». Dar pentru ce? Că frumusețea Fecioarei cea preaiubită, ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasă s-o primească Atotputernicul. «Mergi în Nazaret», ca să se împlinească prorocia care zice: Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema Nazarinean? Acela Care de către Natanail se va numi Fiul lui Dumnezeu și Împărat al lui Israil”.

Gavriil se trimite, pentru că Gavriil este slujitor în dumnezeieștile taine, precum este arătat în cartea lui Daniil. „Deci mergi în Nazaret, cetatea Galileii, zice Dumnezeu lui Gavriil, și, ajungând acolo, să aduci mai întâi Fecioarei bună-vestire de bucurie, pe care Eva a pierdut-o odată. Însă, să te ferești să n-o tulburi, pentru că de bucurie, iar nu de mâhnire, este semnul acesta; de mângâiere, iar nu de tulburare, este închinarea aceasta. Pentru că, ce bucurie mai mare poate să fie neamului omenesc decât aceea, că firea omenească cu dumnezeiasca fire de obște să se facă și una cu Dumnezeu într-o Persoană?”.

Dar ce poate să fie mai de mirare, decât a vedea pe Dumnezeu până la atâta smerindu-Se, ca în pântece de femeie să Se poarte? O, lucruri foarte de mirare tuturor! Dumnezeu, Căruia cerul Îi este scaun, iar pământul așternut picioarelor Lui, pe Care cerul nu-L încape, Cel ce are un scaun veșnic împreună cu Tatăl, încape în pântece de Fecioară! Ce lucru vrednic de mai mare mirare, decât a vedea pe Dumnezeu în chip omenesc, nedes-părțindu-Se de firească dumnezeire, și a vedea omenească fire așa de unită cu Ziditorul său, ca în întreg omul, să Se săvârșească Dumnezeu? Gavriil, auzind acestea și porunca lui Dumnezeu cea întărită covîrșindu-i puterea, era în nedumerire, între spaimă și bucurie, nici nădăjduind, nici cutezând a nu asculta pe Cel ce-i poruncea. Deci, împlinind poruncile lui Dumnezeu, a zburat la Fecioară și, mergând la Nazaret, a stat lângă casă.

Cugetând și nepricepând acestea în sine, precum se pare – spune Sfântul Andrei –, zicea: „Cum voi începe a săvârși cele poruncite de Dumnezeu? Să intru îndată în cămară, îi voi tulbura gândul Fecioarei; să intru mai cu zăbavă, Fecioară, simțindu-mi venirea, va voi să se ascundă. Să bat în ușă? Dar pentru ce? Deoarece acest lucru nu este al firii îngerilor, pentru că nimic din cele ce se închid sau se deschid nu poate opri intrarea celor fără de trup. Să deschid ușile? Dar fiind și ușile încuiate, eu pot să intru, să chem pe fecioară pe nume, mă tem că o voi înfricoșa.

Deci așa voi face, după voia Celui ce m-a trimis, și mergerea mea o voi face încet. Dar cum voi începe a grăi către Fecioară? Oare, bucurie să-i binevestesc mai întâi? Sau să-i zic că Domnul este cu dânsa? Sau să-i vestesc venirea Sfântului Duh și umbrirea puterii Celui Preaînalt? Deci îi voi vesti mai întâi bucurie; apoi îi voi spune taina cea minunată, mă voi închina și voi cânta glasul acela: «Bucură-te, veselește-te, mângâie-te!». Căci, cuviincioasă îndrăznire este începătura închinăciunii celei de bucurie și acest cuvânt îmi va face lesnicioasă apropierea spre vorbirea Fecioarei, pentru că n-o va înfricoșa cât de puțin, ci îi va liniști gândul. Deci așa voi începe: întâi îi voi aduce vestire de bucurie și de veselie; căci cu acest fel de cuvinte se cade a se închina cineva împărătesei. Că acesta este lucru de bucurie, vreme de veselie a împărăției, sfatul mântuirii, începătura mângâierii”. Acestea le-a gândit în sine Arhanghelul.

Ia seama, cu câtă cucernicie Arhanghelul Gavriil vine la dumnezeiasca fiică! Cu cât de mare frică și cinste se pregătește înainte, ca să se apropie de stăpâna a toată lumea! Cât se învață să grăiască către dânsa cuvintele cele pline de bucurie ale Bunei Vestiri! Dar și de aceasta se cade a ne minuna, că a găsit-o nu afară din casă și de cămara sa, nu pe ulițele cetății, prin popor și prin vorbe mirenești, nici gîlcevindu-se în casă pentru grijile vieții, ci la liniște, în rugăciune și în citirea cărților îndeletnicindu-se, precum și închipuirea cea de pe icoană a Bunei Vestiri o arată, fiind închipuită înaintea ei cărticica pusă și deschisă spre citire, spre încredințarea îndeletnicirii ei celei neîncetate în citire și în dumnezeiască gândire. Și este bunaînțelegere a celor de Dumnezeu gânditori, că într-acea vreme, când era să vină la ea cerescul arhanghel, avea în minte acele cuvinte mai suspomenite, ale Sfântului Prooroc Isaia: Iată Fecioară în pântece va zămisli. Gândea cum și când va fi acea străină și la fecioreasca fire neobișnuită zămislire și naștere.

Însă, înștiințată fiind – precum s-a zis mai înainte de Gheorghe Chedrinul –, prin descoperire de la Dumnezeu, că nu o altă fecioară, ci ea însăși va fi slujitoare acelei taine și născătoare a lui Mesia Celui dorit, ardea cu dragoste de serafim către Dumnezeu, Făcătorul ei, și rugă bunătatea Lui ca a Sa dumnezeiască făgă-duință și proorocia lui Isaia degrabă s-o împlinească. Și grăia în sine cu dorință: „Când va veni acea vreme dorită de mine, în care Ziditorul meu, plecând cerurile, Se va pogorî și Se va sălășlui în mine, voind să ia trup din mine? Când voi veni la o fericire că aceea binecuvântată, ca să mă arăt Maică a Dumnezeului Meu? Iar până ce voi veni la aceasta, lacrimile îmi sunt ca pâine, ziua și noaptea, pentru că la cei ce așteaptă lucruri preaiubite, chiar și cea mai scurtă vreme, o, cât de lungă i se pare a fi!”.

Astfel cugetând Fecioară în sine, în taina inimii sale, cu rugăciune de Dumnezeu gânditoare, prin dragoste arzătoare ca văpaia rugându-se către Domnul Savaot, deodată cerescul binevestitor, Arhanghelul Gavriil, venind încetișor, a stat înaintea ei, precum despre aceasta vorbește amintitul învățător, Sfântul Andrei, scriind astfel: „Apoi Arhanghelul a intrat în cea dinăuntru cămară, în care locuia Fecioară și, apropiindu-se încetișor, a venit la ușă; și după ce a intrat înăuntru, vorbind cu liniștit glas către fecioară, a zis: «Bucură-te, ceea ce ești cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine! Cel ce este mai înainte de tine, acum este cu tine! Și puțin mai pe urmă va ieși din tine! Deci El mai înainte de toți vecii a fost, iar acum, sub vreme!»”. O, nemăsurată iubire de oameni! O, nespusă milostivire! Nu se îndestula să-i arate bucuria – zice Sfântul Andrei –, și să-i vestească pe Făcătorul bucuriei, Cel ce locuia în Fecioară. Că arhanghelul zicând Domnul este cu tine!, venirea Împăratului Hristos arătat o însemnează; Domnul, Care dintr-însa a luat astfel trup omenesc, întru nimic nu S-a depărtat de firească slavă. „Bucură-te cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine! Bucură-te organul bucuriei cel preacinstit, prin care hotărârea blestemului celui de mâhnire se schimbă în veselie și bucurie! Bucură-te, Fecioară preaaleasă! Bucură-te, preafrumoasă Biserică a slavei cerești! Bucură-te, sfințitul palat al Împăratului! Bucură-te, cămara în care Hristos Și-a logodit și Și-a însoțit ca mireasă omenirea. Binecuvântată ești tu între femei, pe care Isaia cu ochi prorocești mai înainte socotindu-te, te-a numit prorociță, fecioară, loc și carte cu taină pecetluită! Binecuvântată ești tu cu adevărat, pe care Iezechil te-a numit luceafăr și ușă încuiată, prin care singur Dumnezeu a trecut! Tu una cu adevărat ești binecuvântată, pe care bărbatul doririlor, Daniil, munte te-a văzut și Avacum cel minunat, munte umbrit te-a chemat; și munte al lui Dumnezeu, munte gras, munte închegat, munte în care a binevoit Dumnezeu a locui!

Pe tine, strămoșul tău și împăratul David, prorocește te-a lăudat. Binecuvântată ești tu între femei, pe care Zaharia, văzătorul dumnezeieștilor taine cel ales, sfeșnic de aur cu șapte făclii te-a văzut, adică cu șapte daruri ale Sfântului Duh împodobită. Tu cu adevărat ești binecuvântată; ca un răi ai înăuntrul tău pomul Raiului, pe Hristos, Care cu negrăită și multă putere, din pântecele tău ieșind ca un râu de apă vie, prin cele patru curgeri ale Evangheliei adapă fața a tot pământul!”

O închinăciune ca aceasta a îngerului auzind-o Fecioara cea fără de prihană, s-a mirat de cuvântul lui și gândea: În ce fel va fi închinarea aceasta? S-a tulburat dar nu s-a înfricoșat tare, ci s-a minunat de lucrul cel nou, neașteptat și fără de veste. Pentru că nu avea de ce să se înspăimânte ea de îngereasca arătare, cu care avea obișnuită prietenie încă din Sfânta Sfintelor când, din mâini îngerești – după mărturia Sfântului Gherman –, primea hrana cea de toate zilele. Dar de aceasta s-a tulburat cu mirare, căci mai înainte cu atât de mare slavă cerească și cu atât de veselă față și cu astfel de închinăciune, făcătoare de bucurie niciodată nu venise la dânsa. Deci pentru acel lucru nou și, mai ales, pentru cuvintele lui, căci nouă și neobișnuită închinare îi aducea, fiind fecioară, o pune pe ea în ceata femeilor de obște, căci zicea: Binecuvântata ești tu între femei!

Atunci s-a tulburat ca o foarte înțeleaptă, dar ca o vitează și bine chibzuită nu s-a înfricoșat, ci gândea în sine: „În ce fel va fi închinarea aceasta? Ce vă mai grăi către mine îngerul, după această închinare? Au doară iarăși în biserica Domnului mă va lua pe mine? Sau o hrană mai nouă din cer mi-a adus? Sau un lucru nou îmi va vesti de la Dumnezeu și mă va înălța, deși cuget mult și nu pricep cum fecioară în pântece va lua și va naște Fiu? În ce fel va fi închinarea?”. Și i-a zis îngerul: „Nu te teme, Marie! Nu te îndoi de fecioara cea mai înainte vestită prin proorocul Isaia. Chiar tu ești acea fecioară care ai aflat acel dar, ca să zămislești pe Emanuil, mai presus de fire și să-L naști negrăit, precum Acela Însuși știe!

Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuți. Prin smerenia ta cea adâncă, pentru că celor smeriți Dumnezeu le dă darul Său, zicând: Spre cine voi căuta, decât numai spre cel blând și smerit cu inima! Ai aflat dar prin fecioreasca ta curăție, căci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioară caută a Se naște! Și mai deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsă către El, pentru că zice: Eu pe cei ce Mă iubesc pe Mine îi iubesc și cei ce Mă caută vor afla dar. Și de vreme ce tu L-ai iubit și L-ai căutat cu toată inima, ai aflat dar de la El și vei naște Fiu.

Însă Fiu dumnezeiesc, Fiul Celui de sus, pe Dumnezeu din Dumnezeu, pe Cel mai înainte de veci din Tatăl fără de maică născut, iar la sfârșitul veacurilor din tine, care ești Maică și Fecioară, fără de tată o să iasă și al Cărui nume este minunat și negrăit. Tu, Aceluia Îi vei da numele Iisus, care se tâlcuiește «Mântuitor»; pentru că Acela va mântui toată lumea și va împărăți preaslăvit, fără asemănare cu strămoșul tău David și decât toți împărații cei ce au fost din casa lui Iacob; iar împărăția Lui nu va fi vremelnică, ci veșnică, neavând sfârșit întru nesfârșitele veacuri”.

Iar Maria a zis către înger: „Cum va fi aceasta, fiindcă de bărbat nu știu?”. Nu că nu credea Preacurata Fecioară celor zise ei de înger. Ci cu adeverire, după darul lui Dumnezeu de care era plină, știa că va naște pe Cel ce bine i se vestea, luând înștiințare de la Însuși Dumnezeu, precum mai înainte s-a zis. Dar numai această nu-i era ei știută, adică cum și în ce chip va naște fiind Fecioară care nu știa de bărbat. Pentru aceea a întrebat pe înger: „Cum va fi aceasta?”.

Despre acest lucru Sfântul Grigorie de Nissa, ca din partea ei, zice către înger: „Spune-mi chipul nașterii, o, îngere, și vei afla inima mea gata spre voia lui Dumnezeu; pentru că eu doresc un rod că acesta, fără atingerea fecioriei”. Iar Sfântul Ambrosie, despre aceeași, vorbește astfel: „Bine a întrebat pe înger, cum îi va fi aceasta, pentru că ea mai înainte citise, precum s-a zis că, o fecioară va zămisli, dar nu citise în ce chip fecioara aceea va zămisli. Citise cu adevărat prorocescul cuvânt: Iată fecioară în pântece va lua, dar cum va lua, acum îngerul îi vestește prin «Buna Vestire»”.

Deci, îi spune ei îngerul chipul zămislirii, nu după firea și obiceiul omenesc făcându-se, ci mai presus de fire, pentru că unde voiește Dumnezeu se biruiește rânduiala firii. Zămislirea ei este după lucrarea Sfântului Duh: „Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri! De la Acela în pântece vei lua. Acela va săvârși întru Tine zămislirea cea neștiută. Pentru că Cel ce a putut să zidească din tină neînsuflețită pe Adam viu, oare nu va putea mai ales din Fecioara cea vie, ca să alcătuiască pe pruncul cel viu? Dacă cu înlesnire a fost lui Dumnezeu, ca din coasta lui Adam să închipuiască femeie, apoi oare cu neînlesnire îi va fi Lui, ca în pântecele Fecioarei să închipuiască pe om? Duhul Sfânt, Cel ce toate le face, întru Tine, o, Preasfânta Fecioară, o va lucra aceea, ca în preacuratul tău pântece, din trupul tău, trupul Cuvântului lui Dumnezeu, Celui fără de trup se va rândui, mai presus de fire. Pentru că tu fiind ușă, cu curăția pecetluită și cu fecioria păzită, Domnul va trece; nu într-alt chip, ci precum raza soarelui trece prin sticlă și prin cristal, sfințindu-te și luminându-te cu dumnezeiasca slavă, ca să fii maică adevărată lui Dumnezeu, născând Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit; și rămânând Fecioară, precum mai înainte de naștere, la fel întru naștere și după naștere.

Aceasta o va lucra întru tine puterea Celui Preaînalt, prin venirea Sfântului Duh. Iar cum că aceasta este adevărată, acest lucru să-ți fie ca semn vrednic de credință, căci rudenia ta Elisabeta, fiind stearpă din tinerețe și acum îmbătrânită cu anii, a zămislit fiu, Dumnezeu voind astfel, făcând din cele neputincioase, lucruri putincioase. Pentru că, ce este cu neputință la oameni, că fecioara cea fără bărbat și femeia cea neroditoare, stearpă și îmbătrânită, să zămislească și să nască, la Făcătorul și Atotputernicul Dumnezeu toate sunt cu putință, pentru că tot lucrul la Dumnezeu este cu putință, căci și bătrâna cea neroditoare a zămislit, și tu, fecioară, vei zămisli!”.

Auzind Preacurata de la îngerul Gavriil o bună vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său și, prin smerenia cea adâncă, din inimă cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: „Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău!”. Și îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească. Pentru că, atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca dorire inimă cea feciorească și, prin dragoste de serafim, ardea cu văpaie duhul ei, și toată mintea ei întru Dumnezeu se înălța și se îndulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negrăită. Deci întru acea duhovnicească îndulcire a iubirii de Dumnezeu și întru dumnezeiasca vedenie a minții S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu, și Cuvântul S-a făcut trup, și S-a sălășluit întru noi, prin întrupare.

Îngerul împlinindu-și buna vestire după porunca lui Dumnezeu și cinstind pe Hristos, Care S-a întrupat în pântece de fecioară, asemenea a cinstit și pe Fecioara Maria care L-a întrupat, cu cuviincioasă închinăciune după vrednicie; cu bună cucernicie și cu frică s-a dus de la dânsa, ca să stea înaintea Scaunului Domnului Savaot, slăvind taina Întrupării lui Dumnezeu, împreună cu toate cereștile puteri, întru nespusă bucurie, în veci. Amin.

Sursa: doxologia.ro