✝️ Duminica a 21-a după Rusalii
Pilda Semănătorului & Cinstirea Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic
Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona” – Krefeld
📍 Hubertusstraße nr. 226, 47798 Krefeld
📞 +49 151 660 89576
🌐 Pagina Facebook : https://www.facebook.com/BORParohiaSfArhanghelisiCuviosulOnufrieKrefeld
Iubiți credincioși ,
Această duminică din calendarul ortodox poartă în ea două lumini duhovnicești: pe de o parte, ne întâlnim cu una dintre cele mai puternice și grăitoare parabole rostite de Mântuitorul – Pilda Semănătorului, iar pe de altă parte, cinstim pe Sfinții Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, cei care au apărat icoanele și, prin ele, au păstrat vie taina Întrupării lui Hristos în viața Bisericii.
În pilda Semănătorului (Luca 8, 5-15), Domnul ne arată că El vine în lume nu cu forță, nu cu pedeapsă,
ci cu Cuvânt. Este Semănătorul care iese să semene sămânța vieții – Adevărul, iubirea, chemarea la Împărăție. Dar aceeași sămânță, același Cuvânt, rodește diferit în fiecare suflet. De ce? Pentru că nu ține de puterea seminței, ci de starea pământului – adică a inimii.Unii sunt „de-a lungul drumului” – oameni nepăsători, distrași, prinși în goana lumii, unde cuvântul abia ajunge să atingă suprafața sufletului că este și luat. Alții sunt „pietroși” – entuziasmați poate la început, dar fără adâncime, fără răbdare, fără cruce. Sunt și cei care primesc Cuvântul, dar apoi îl îneacă în „grijile vieții, înșelăciunea bogăției și plăcerile lumii”. Iar în cele din urmă, sunt puțini, dar reali, cei care sunt „pământ bun” – adică inimi smerite, lucrate, deschise, statornice. Acolo Cuvântul prinde rădăcină și aduce rod, „întru răbdare”.
Această pildă este o oglindă a sufletului fiecăruia dintre noi. Nu ne este dată spre judecată, ci spre îndreptare. Dumnezeu nu caută perfecțiunea, ci sinceritatea. Nu vrea să vadă rezultate spectaculoase, ci o inimă care se lasă lucrată de Har. Rodul, chiar dacă e diferit ca măsură, este dovada că harul nu a căzut în gol.
În această duminică, mai cinstim și biruința Sfintei Tradiții prin lucrarea Părinților de la Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787), care au apărat dreapta credință împotriva iconoclasmului – erezia care susținea că icoanele trebuie îndepărtate din Biserică. În realitate, această erezie nu ataca lemnul icoanei, ci adevărul Întrupării. Dacă Dumnezeu nu poate fi reprezentat, înseamnă că nu S-a făcut Om. Dar Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat, S-a făcut văzut, S-a lăsat atins, a pătimit și a murit pentru noi – și astfel, chipul Său poate fi zugrăvit.
Sfinții Părinți au spus clar: „Cinstirea adusă icoanei se înalță către chipul cel dintâi.” Prin icoană, nu adorăm materia, ci ne închinăm Celui reprezentat. Icoana devine „Evanghelie în culori”, o fereastră spre cer, o prezență tainică a sfințeniei în viața noastră. Ea nu este decor, ci mărturisire. Nu este artă, ci rugăciune vizibilă. Icoana ne amintește că Dumnezeu S-a făcut Om pentru ca omul să poată deveni asemenea lui Dumnezeu.
Așadar, această duminică ne provoacă la o cercetare adâncă și sinceră:
Ce fel de pământ este inima mea? Cuvântul lui Dumnezeu – care e viu și lucrător – mai găsește loc în ea? Îl primesc cu bucurie, dar apoi îl uit în griji? Sau îl las să prindă rădăcini prin rugăciune, prin tăcere, prin pocăință?
Și mai mult: ce icoană port eu în suflet? A patimilor sau a sfințeniei? Chipul lumii sau chipul lui Hristos? Am învățat doar să cinstesc icoana pe perete, sau mă străduiesc să devin eu însumi o icoană vie – un om în care Hristos să Se poată oglindi?
Semănătorul încă seamănă. Cuvântul Său nu obosește. Rămâne doar întrebarea: sunt eu gata să las inima mea să rodească?
În icoane și în cuvânt, Dumnezeu Se face văzut. Iar Biserica ne cheamă astăzi nu doar să ascultăm, nu doar să privim, ci să devenim: pământ bun și icoane vii.
„Cine are urechi de auzit, să audă!” (Luca 8,8)
Amin.
preot : Vasile Sebastian Zaverjinsch