) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile). Duminica a 8-a după Paști
23 Iunie 2024
Ev. Ioan 7, 37-53; 8, 12
În ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii –, Iisus a stat între ei și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulți din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Prorocul. Iar alții ziceau: Acesta este Hristos. Iar alții ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminția lui David și din cetatea Betleem, de unde era David? Și s-a făcut dezbinare în mulțime pentru El. Și unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei și la farisei, iar aceia le-au zis: De ce nu L-ați adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva ați fost și voi amăgiți? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut? Ei au răspuns și i-au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat proroc. Și s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăși a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
Predica
Duminica de astăzi, în calendarul nostru ortodox, este numită Duminica Sfântului Duh sau a Rusaliilor, iar poporul nostru drept credincios îi mai spune şi Duminica Mare.
După expresia Sfântului Ioan Gură de Aur ea reprezintă "metropola sărbătorilor, încununarea praznicelor şi fructul făgăduinţei Domnului", căci Mântuitorul a zis: "Dacă voi pleca, voi trimite alt Mângâietor şi nu vă voi lăsa orfani" (Ioan 14, 18; 16, 17).
La cincizeci de zile după înviere şi la zece zile după înălţarea la cer, Mântuitorul Iisus a împlinit făgăduinţa dată Apostolilor Săi, împlinind, totodată, lucrarea Sa mântuitoare începută o dată cu Naşterea în Betleem. Această lucrare, care a culminat cu răstignirea pe cruce şi învierea din morţi, ar fi rămas neîmplinită şi fără folos pentru toţi oamenii din toate timpurile şi locurile, dacă n-ar fi întemeiat Biserica şi n-ar fi aşezat într-însa Sfintele Taine prin pogorârea şi lucrarea neîntreruptă a Duhului Sfânt în Biserică.
"Spuneţi-mi, zice Sf. Ioan Gură de Aur, care din cele ce se ţin de mântuirea noastră nu ne-au fost date prin lucrarea Duhului Sfânt?" Şi, enumerând darurile toate, începând cu înfierea în Sfântul Botez, iertarea păcatelor, darurile descoperirilor şi vindecărilor minunate, încheie cu "prin darul Acestuia noi, care trăim în Har, am ajuns (cel puţin unii), din oameni îngeri, fără să schimbăm firea ci, ceea ce este mai minunat, rămânând în firea cea omenească, arătăm vieţuirea îngerilor".
Cum s-a petrecut această întâmplare minunată? Era ziua Rusaliilor, zi de mare sărbătoare, stabilită în amintirea acelei zile din vremuri de demult trecute, când Moise a primit din mâna lui Dumnezeu, pe muntele Sinai, tablele Legii. Întreg Ierusalimul îmbrăcase haină de sărbătoare. La Ierusalim sosise o mulţime mare de popor, venit din toată lumea, pentru a sărbători împreună, la loc sfânt, această mare zi de sărbătoare.
Era pe la ora a treia din zi, după orarul nostru cam ora 9 dimineaţa. Toată lumea se pregătea să meargă la templu, pentru a se ruga şi a aduce jertfele cuvenite. Apostolii se adunară în acea oră de rugăciune în camera unde Domnul cinase cu dânşii, şi îşi îndreptară gândul şi inimile către Domnul din ceruri, rugându-L, cu rugi fierbinţi, să nu-i lase singuri. Sf. Evanghelist Luca ne spune că deodată "a venit vuiet ca de vijelie care trece şi a umplut toată casa... şi li s-au arătat împărţite nişte limbi de foc şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt". Aceste limbi de foc ale Duhului Sfânt, care s-au pogorât asupra lor, au făcut ca dintr-odată, să li se lumineze minţile. Ei înţeleg acum pe deplin motivele pentru care Domnul a ţinut să-şi jertfească pe cruce, viaţa. Afăcut-o pentru mântuirea noastră. Frica lor dispare. Pătrunşi de un nou suflu de viaţă, ei văd că nu pot rămâne ca până acum, tăcuţi, ci au datoria sfântă să iasă în faţa tuturor şi să spună lumii întregi cine este Domnul Iisus Hristos şi ce a făcut El pentru omenire.
Duhul Sfânt, care pe cele neputincioase le tămăduieşte, pe cele neştiutoare le înţelepţeşte, pe cele întunecate le luminează, pogorându-se asupra Apostolilor, le-a pătruns fiinţa şi i-a transformat, pregătindu-i pentru marea misiune ce o aveau de făcut. Duhul Sfânt le-a luminat minţile să pătrundă Scripturile şi sensul adânc al învăţăturii şi jertfei Domnului. Duhul Sfânt le-a întărit voinţa şi le-a prefăcut frica în curaj, încât nu i-a mai putut opri nimic în misiunea lor, că nu i-au mai speriat ameninţările, iar închisorile nu le-au putut înfrânge elanul. Duhul pogorât asupra lor în limbi de foc le-a încălzit inimile, le-a topit egoismul, prefăcându-l în jertfelnicie. Acest foc ceresc le-a prefăcut mânia în îndelungă răbdare şi le-a schimbat mândria în umilinţă. Umpluţi de Duhul Sfânt, ei au primit darul de a se face înţeleşi de mulţimea iudeilor adunaţi la sărbătoare în Ierusalim, din toate părţile lumii. Aceştia, care de multă vreme uitaseră limba părintească, vorbind fiecare limba poporului în mijlocul căruia soarta îi aruncase, auzeau acum tainele lui Dumnezeu în limba pe care o înţelegeau.
Iudeii localnici nu înţelegeau nimic şi din această pricină li se părea că Apostolii sunt beţi. Sfântul Apostol Petru, auzind aceste bănuieli, ia cuvântul şi le spune, cu multă îndrăzneală, şi cu multă însufleţire, că ei nu sunt beţi de vin, căci este încă ora a treia din zi (9 dimineaţa), ci astăzi s-au împlinit cuvintele profeţilor care, inspiraţi fiind de sus, cu multe veacuri înainte ziceau că vor veni vremuri când Domnul din ceruri va trimite pe Duhul Său cel Sfânt şi îi îndeamnă să-şi amintească de proorocia lui Ioil care zice: "În zilele cele din urmă voi turna din Duhul Meu peste tot trupul..." (Ioil 3, 1). Şi, vorbind el aşa, fiecare a auzit şi a înţeles în graiul său ceea ce predica apostolul Domnului. Uimiţi de această minune şi copleşiţi de puterea de convingere cu care grăiau Apostolii, s-a topit din inimile celor de faţă toată necredinţa şi, plini de adâncă căinţă, ei întreabă pe Apostolul Petru ce trebuie să facă pentru a putea deveni şi ei părtaşi de graţia divină şi de marile binecuvântări ale operei de mântuire, plinite de Domnul Iisus Hristos. Apostolul Petru le răspunde că ei trebuie să se lepede de viaţa lor cea păcătoasă, să făgăduiască Domnului că vor duce o viaţă plăcută lui Dumnezeu, să se boteze şi să rămână, pentru totdeauna, credincioşi lui Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru ei, făgăduindu-le şi lor că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu îi va ajuta, întări şi însufleţi şi pe dânşii, ca să devină şi să rămână "copii dragi" ai lui Dumnezeu.
Însufleţiţi de cuvintele Apostolului Petru, ei acceptă, cu multă însufleţire, să se boteze. Trei mii primesc în acea zi Botezul şi alţii îi urmează, punând în acest chip temelia văzută a Bisericii lui Hristos.
Aceasta a fost lucrarea Duhului Sfânt la cele dintâi Rusalii, când s-a arătat sub chipul vântului ce sufla repede, şi al limbilor de foc. Aşa s-a născut Biserica.
Duhul Sfânt de atunci lucrează în lume şi împărtăşeşte omenirii dragostea şi bucuria, pacea şi îndelungă răbdarea, bunătatea şi facerea de bine, credinţa, blândeţea şi înfrânarea (Galat. 5, 22-23). Acest Duh luminează minţile pentru înţelegerea adevărului, întăreşte voinţele pentru lupta contra răului, curăţă simţurile şi inimile prefăcându-le în temple ale lui Dumnezeu (I Cor. 3, 16, 2; II Cor. 6, 16).
Acest Duh, despre care Sfânta Scriptură spune că la facerea lumii se purta pe deasupra adâncului (Fac. 1, 2), a menţinut credinţa în sufletele alese şi a ţinut nădejdea în mântuire. El a făcut din oameni de rând vestitori ai voinţei lui Dumnezeu. El a ridicat din rândul mulţimii profeţi de foc, i-a inspirat şi i-a menţinut la cârma spirituală a unui neam. El a inspirat Scriptura, acest depozit sacru al omenirii. El a curăţat şi a sfinţit locaşul în care Mântuitorul a luat fiinţă omenească. Pe acest Duh, care s-a pogorât sub formă de porumbel asupra capului lui Iisus la botez, I-a promis Domnul că-l va trimite şi Apostolilor, ca să-i mângâie şi să-i călăuzească în tot adevărul (Ioan 14, 15-16).
Sărbătoarea Cincizecimea sau Rusaliile cinsteşte un fapt permanent, e binecuvântare în Biserică şi în sufletele credincioşilor până la sfârşitul veacurilor. Când Duhul lui Dumnezeu a venit peste Apostoli, El n-a apărut ca un fapt unic şi trecător, ci a început o epocă fără de sfârşit, a rămas în Biserică până azi şi va rămâne până la sfârşitul lumii, considerată ca "Trup tainic al lui Hristos". Acest adevăr ni-l arată Mântuitorul care a zis la Cina cea de Taină: "Ruga-voi pe Tatăl Meu şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac" (Ioan 14, 16). Aşadar, această făgăduinţă s-a împlinit când Duhul Sfânt s-a pogorât în limbi de foc asupra Apostolilor şi, după a lui Dumnezeu rânduială, a rămas în Biserică şi lucrează asupra vieţii şi asupra sufletelor noastre, ale creştinilor, spre a ne fi de ajutor la toate nevoile noastre sufleteşti şi trupeşti.
Dar cine ar putea cuprinde vreodată în cuvânt toată înălţimea şi adâncimea, toată bogăţia de daruri a Duhului Sfânt, pe care le revarsă această fântână, Biserica, în viaţa lumii, din acea binecuvântată zi cu ploaia de foc? Tot ce-am putea spune mai cuprinzător e că nu există un singur moment în viaţa omului, de la naştere şi până la mormânt, care să nu fie învăluit de tainele Duhului. Şi chiar atunci când ni s-ar părea că toate s-au sfârşit, Mângâietorul deschide muribundului taina unei alte vieţi, zarea veşniciei în care îl aşteaptă Mirele ceresc, şi-l face să rostească plin de încredere: "Amin. Vino, Doamne Iisuse!" (Apoc. 22, 20).
Fântâna Darurilor Duhului Sfânt este Biserica, cu aceeaşi chemare, care de două mii de ani mângâie, înviorează, întăreşte şi înalţă pe oamenii singuratici şi popoarele: "De însetează cineva, să vină la mine şi să bea! Căci cine va bea din aceasta nu va înseta în veac, ci apa se va face în izvor de apă care curge spre viaţa veşnică" (Ioan 4, 14).
Atârnă de noi să primim darurile Sfântului Duh, ele se împart după vrednicia fiecăruia dintre noi, după puterea credinţei şi a iubirii creştine ce sălăşluieşte în noi, arătată prin faptele şi viaţa noastră. După dovada de biruinţă asupra păcatului, prin o muncă conştientă şi o luptă continuă, pentru unii grea şi anevoioasă, pentru alţii plăcută şi dorită. Dar pentru toţi aducătoare de roade.
Iar roadele Duhului - "dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor" (Galat. 5, 22) sunt comorile cele mai alese ale sufletului omenesc. Comori care nu mor. "Pe care moliile şi rugina nu le strică şi hoţii nu le fură, nici le sapă". Şi care dau mărturie vredniciei noastre.
De astfel de daruri s-au învrednicit toţi sfinţii, toţi mucenicii, toţi mărturisitorii şi apărătorii creştinismului. Astfel de daruri au strălucit în întreaga înfăţişare a lor. Şi le-a pătruns toată fiinţa şi le-a îndreptat întreaga voinţă şi lucrare spre a împlini legea şi voia lui Dumnezeu.
Trebuie să înţelegem cum să lucrăm ca să ne facem vrednici de Darurile Duhului Sfânt. Sf. Scriptură este plină de sfaturi şi de chemări. Culege dintre ele ce ţi se potriveşte mai bine şi înseamnă-le pe răbojul inimii tale, ca să le ai la îndemână, să le ai îndreptar, să le ai sfetnic luminat şi tovarăşi vieţii. Duhul Sfânt va umbri năzuinţele tale, va întări paşii tăi, îţi va da hotărâre, îţi va trimite pricepere, îţi va înlesni biruinţa. Şi vei fi ales, vei ajunge vas al lui Dumnezeu, prieten lui Iisus şi moştean Împărăţiei Lui, care nu va avea sfârşit.
E sărbătoarea Rusaliilor, Biserica este împodobită şi are o înfăţişare de chemare la înnoire. Are o mireasmă dulce de viaţă nouă. Totul e atrăgător, totul este fermecător în biserică. Rugăciunile sunt mai fierbinţi, cererile mai stăruitoare, cântările mai dulci, îngenuncherile mai lungi, dar totuşi, aşa de bine primite! Dar la tine, iubite creştine, se arată vreo înnoire? Vreun semn de schimbare a vieţii înspre mai bine? Nu simţi azi că dorinţa inimii tale e pusă cu mai multă putere în mişcare? Hotărârea unei înviorări duhovniceşti nu atinge azi, mai mult ca altădată, inima ta? Dacă simţi, e semnul cel bun, cel mântuitor, cel aducător de roade. Semnul vredniciei şi al mântuirii tale.
O, lasă inima ta să fie azi pătrunsă pe de-a întregul de puterea Duhului Sfânt, de Sfinţenia Lui, de sprijinul Lui! Lasă să se facă comoara mântuirii tale, a fericirii tale, a vieţii tale întregi. Fă-o lăcaş Duhului Sfânt. Prin sfinţenia vieţii tale întregi, prin curăţia gândurilor, prin buna cuviinţă în vorbe şi în fapte. Prin îmbrăţişarea binelui şi numai a binelui. Prin milă şi jertfă, prin statornicia în credinţă, prin bunătate şi dragoste, prin post şi rugăciune, prin înfrânarea poftelor, prin dragoste lucrătoare, ascultând şi urmând poruncile lui Dumnezeu, şi luptând fără încetare împotriva păcatului.
De acest Duh trebuie să ne lăsăm şi noi călăuziţi paşii vieţii noastre şi să ne rugăm Lui zicând: "Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului carele pretutindenea eşti şi toate le împlineşti. Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte între noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată spurcăciunea şi mântuieşte, Bunule, Sufletele noastre". Amin.
Pr. Ion Cârciuleanu