Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei)
2 Iunie 2024
În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care ești iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și au băut din ea el însuși și fiii lui și turmele lui? Iisus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viață veșnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești Proroc. Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește. Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr. I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbești cu ea? Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: Veniți să vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos? Și au ieșit din cetate și veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învățătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui. Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, zic vouă: Ridicați ochii voștri și priviți holdele, că sunt albe pentru seceriș. Iar cel ce seceră primește plată și adună roade spre viață veșnică, pentru ca împreună să se bucure și cel ce seamănă și cel ce seceră. Căci în aceasta se adeverește cuvântul: Că unul este semănătorul și altul secerătorul. Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor. Și mulți samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.
Predica
„Hristos a înviat!”.
Iubiţi credincioşi,
Pentru a înţelege mesajul evangheliei de astăzi, vă solicităm câteva minute de răbdare pentru a vă prezenta mai întâi anumite date istorice, de mare importanţă, extrase în principal din Cărţile Vechiului Testament.
Astfel, în Cărţile Regilor citim că după o domnie strălucită de 40 de ani, regele Solomon a trecut pragul veşniciei, pe la anul 930 î.Hr. În urmă lui, fiii săi au împărţit ţara în două: Ieroboam a luat partea de nord, formând Regatul Israel (capitala Sichem) şi Roboam partea de sud, Regatul Iuda (capitala Ierusalim).
Pentru lămuririle ce vor urma, trebuie să reţinem că Regatul de Nord, Israel, va cădea sub asirieni, prin anii 722-721 î.Hr., iar cel de sud, Iuda, pe la anul 600 î.Hr. Regatul de Nord cuprindea în graniţele sale şi provincia Samaria. La căderea regatului, populaţia din această provincie a fost deportată în Asiria, în locul ei fiind aduşi, după cum citim în IV Regi (17, 24) „...oameni din Babilon, Cuta, Ava, Hamat şi Sevarfaim, pe care i-a aşezat prin cetăţile Samariei...”.
Se înţelege că aceste populaţii au adus cu ei şi zeităţile păgâne la care se închinau. La întoarcerea din robie (538 î.Hr. ), samarinenii s-au amestecat cu aceste neamuri, dând astfel naştere unui popor hibrid, atât din punct de vedere etnic cât şi religios, adorând zei păgâni precum Sucot-Benot, Nergal, Aşima etc.
Iubiţi credincioşi,
Numai în lumina acestor date istorico-biblice înţelegem de ce iudeii, care se considerau un popor curat, nu voiau să aibă amestec cu samarinenii, fiindcă vedeau în ei o adunătură de oameni spurcaţi.
Este greu cuvântul, dar aşa se explică mirarea femeii samarinence din Evanghelia de astăzi: „Cum, Tu care eşti iudeu, ceri să bei apă de la mine, o femeie samarineancă?” (Ioan, 4, 9). Cu alte cuvinte, nu ziceţi că noi, samarineii, suntem spurcaţi? Nu Ţi-e teamă că Te vei spurca? Răspunsul Mântuitorului ne este cunoscut.
Aşadar, începem să înţelegem acum că mesajul principal din Evanghelia citită azi este că Mesia, Fiul lui Dumnezeu, n-a venit să mântuiască numai poporul iudaic, ci întreg neamul omenesc.
În acelaşi sens, că nu numai în Ierusalim se poate aduce închinare Dumnezeului adevărat, ci în orice loc, pentru că Dumnezeu, duh fiind, este pretutindeni.
Iar acum vom străbate împreună firul evangheliei, propriu-zis al convorbirii dintre Mântuitorul şi femeia samarineancă, pentru a limpezi câteva aspecte.
Mai întâi, Mântuitorul face comparaţie între apa obişnuită de băut şi „apa cea vie”, pe care El, numai El, o poate da. Ceea ce n-a înţeles femeia atunci ştim noi acum: apa cea vie reprezintă, pe de o parte, învăţătura Sa, care adapă pe cei însetaţi de adevăr, pe de altă parte Sfintele Taine, prin care omul primeşte hrana cea veşnică.
În clipa în care Mântuitorul pomeneşte de cei cinci bărbaţi ai femeii (tâlcuitorii spun că ar fi o legătură cu cele cinci neamuri păgâne strămutate în Samaria), samarineanca îşi dă seama că are în faţa ei un OM deosebit, prooroc după socotinţa ei.
De aceea, cu multă încredere, îi pune o întrebare ce o frământa nu numai pe ea ci şi pe conaţionalii ei: unde este adevărata închinare, „pe muntele acesta, ori în Ierusalim?”. Muntele invocat era, de fapt, Garizim, pe care samarinenii zidiseră un templu, spre a-şi arăta opoziţia faţă de Ierusalim.
Acum Mântuitorul Iisus Hristos dă răspunsul aşteptat nu numai de samarineni, ci de întreaga omenire: „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie ca în duh şi adevăr să i se închine!” (Ioan 4, 24).
Aşadar, nu doar în Ierusalim sau pe Garizim, ori în alta parte, ci pretutindeni, peste tot unde închinarea se face în adevăr. Adică Dumnezeului Celui adevărat, Iisus Hristos, precum Însuşi a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”(Ioan 14, 6).
Iată adâncul tainei lucrării dumnezeieşti: Iisus Hristos se descoperă ca MESIA unei femei „oarecare”, ce aparţinea unui neam dispreţuit, marginalizat, catalogat spurcat de către iudeii rigorişti, stăpâniţi de egoism şi dispreţ, cărora, în orgoliul lor exclusivist li se părea că numai lor li se poate descoperi adevărul suprem.
Evident, Mântuitorul nu S-a descoperit întâmplător aşa, ci ca să arate că cei de pe urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi pe urmă! (Matei 19, 30).
Tradiţia consemnează că femeia samarineancă a devenit, în urma acestei mântuitoare convorbiri, o mărturisitoare curajoasă a Evangheliei, sfârşindu-şi viaţa ca martiră, la Roma.
Biserica n-a uitat-o şi i-a dat zi anuală de pomenire, la 26 februarie, cu numele Sfânta Fotinia (nume sugestiv, „fos, fotos” în limba greacă însemnând „lumină”).
Iubiţi credincioşi,
Vom încheia amintindu-vă că Evanghelia de azi sfârşeşte cu mărturia că samarinenii Îl rugau pe Mântuitorul să rămână cu ei, convinşi pe deplin că El este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii (Ioan 4, 40-42).
Asemeni lor, credem cu tărie şi noi astăzi, strigând şi mărturisind: HRISTOS A ÎNVIAT! Amin.
Pr. Vasile Gordon