Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda)
26 Mai 2024
În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și, știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos.
Predica
Perioada care urmeaza sarbatorii Invierii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos ne arata ca in Iisus Hristos se afla izvorul vietii si al sanatatii, izvorul milostivirii si al iertarii pacatelor, izvorul ridicarii omului din moartea pacatului si al pregustarii vietii vesnice inca din lumea aceasta ca arvuna prin intalnirea si impartasirea cu El. De aceea, in Evanghelia duminicii a doua dupa Sfintele Pasti, numita si Duminica Tomii, Hristos Domnul vindeca pe ucenicul Sau Toma de indoiala spunandu-i: "Nu fi necredincios, ci credincios!" (Ioan 20, 27). Apoi in Evanghelia Duminicii Mironositelor vindeca pe femeile mironosite de teama zicandu-le: "Bucurati-va, nu va temeti!" (Matei 28, 9-10). Iar in Evanghelia acestei duminici, numita Duminica Slabanogului, vedem ca Iisus vindeca pe un om de paralizie, la scaldatoarea Vitezda. Apoi vom vedea cum in Evanghelia Duminicii Samarinencii Hristos Domnul vindeca pe o femeie de iubirea ei nestatornica, iar in Evanghelia duminicii a sasea dupa Pasti sau Duminica Orbului, vindeca pe un om de orbire fizica sau trupeasca.
Aceste vindecari savarsite de Mantuitorul Iisus Hristos ne arata puterea Lui dumnezeiasca, dar si multa Lui iubire milostiva fata de oameni, dorinta Lui de a-i ridica din pacat si din boala, de a-i vindeca sufleteste si trupeste, pentru ca pacatul este o boala a sufletului care adesea atrage dupa sine si boli ale trupului, desi aceasta nu este o regula stricta. Adica sunt oameni bolnavi care sufera nu ca urmare a pacatelor proprii, ci ca urmare a unei pedagogii divine, dupa cum a spus Mantuitorul Iisus Hristos despre orbul din nastere care nu a pacatuit nici el, nici parintii lui, ci s-a nascut orb, pentru ca sa se arate in el lucrarea lui Dumnezeu. (cf. Ioan 9, 3)
In Evanghelia de astazi se vede totusi o legatura intre pacat si boala, pe care Mantuitorul Iisus Hristos o aminteste celui vindecat de boala in mod foarte discret, ca duhovnic si doctor de suflete, intrucat doreste sa salveze, sa ridice, sa recupereze pe cel pacatos, fara sa-l umileasca. El nu il cearta pe cel bolnav, ci il sfatuieste dupa ce l-a vindecat: "Iata, te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti pentru ca sa nu-ti fie tie mai rau" (Ioan 5,14). Totusi, Hristos Domnul nu ii da acest sfat in auzul tuturor, ci in taina, doar fata in fata cu pacatosul pe care l-a vindecat, pastrand astfel o legatura de confidentialitate intre doctorul-duhovnic si pacientul-penitent. Vedem aici modelul convorbirii dintre doctorul de suflete, care este duhovnicul, si penitentul sau omul care se pocaieste pentru pacatele lui, dorind sa se vindece de pacat si de boala. Aceasta putere vindecatoare, milostiva si smerita a Mantuitorului Iisus Hristos este scoasa in evidenta de catre Biserica in perioada dintre Sarbatoarea Invierii Domnului, adica a ridicarii Sale din morti, si Sarbatoarea Inaltarii Sale la cer, pentru a ne arata ca Hristos inviaza din morti ca sa ne invieze si pe noi din moarte, din moartea sufleteasca a pacatului si din moartea fizica a trupului, ca apoi sa ne inalte la ceruri in slava si iubirea Preasfintei Treimi. Asadar, toata perioada aceasta este o pedagogie de insanatosire a sufletului si de inaltare a lui in lumina si bucuria Invierii lui Hristos.
In Evanghelia de astazi se vede ca Mantuitorul Iisus Hristos merge la scaldatoarea Vitezda pentru a vindeca un om bolnav de treizeci si opt de ani, care astepta milostivirea si ajutorul lui Dumnezeu. Nu ni se spune in Evanghelie pentru care pacat al sau suferea el atat de mult. Vedem insa ca la suferinta acestui om bolnav se mai adauga si singuratatea sa, intrucat nimeni dintre cei prezenti acolo nu-l ajuta. Slabanogul sau paralizatul de la scaldatoarea Vitezda, care in limba ebraica a Vechiului Testament inseamna "casa milei" sau "casa indurarii", marturiseste el insusi singuratatea sa traita ca totala neajutorare. Cand Iisus il intreaba: "Vrei sa te vindeci?", el ii raspunde: "Nu am om care sa ma arunce in scaldatoare cand se tulbura apa, si totdeauna altul o ia inaintea mea pana cand ajung eu", adica pana ce ajunge el tarandu-se spre apa. Treizeci si opt de ani de suferinta cauzata de boala, la care se adauga o crunta singuratate, chiar daca multa lume se afla in jurul lui. Omul acesta nu era singur intr-o singuratate de pustie, ci singur intr-o multime de oameni! Slabanogul de la Vitezda nu traia departe de oameni, nici nu era izolat in casa, ci el se afla printre multi bolnavi insotiti de prieteni sau de membri ai familiei lor, care erau sanatosi, dar fiecare dintre acestia se ocupa doar de bolnavul lui, iar, indata ce se vindeca bolnavul lui, nu se mai interesa de vreun bolnav care nu are pe nimeni sa-l ajute. Treizeci si opt de ani de suferinta, treizeci si opt de ani de rabdare, treizeci si opt de ani de tacere intru smerenie, treizeci si opt de ani de singuratate au brazdat viata chinuita de boala a acestui om paralizat, care astepta tulburarea apei de catre inger! Intr-o multime de oameni, el astepta mereu un singur om mai milostiv sau omenos care sa-l ajute sa intre in scaldatoare spre a se vindeca. Erau multi oameni in jurul sau, dar disparuse cu desavarsire omenia din ei. Desi acestia erau multi, formau impreuna un pustiu spiritual, pentru ca egoismul le-a pustiit sufletele.
Spre acest om paralizat si singur care nu avea pe nimeni ca sa-l ajute a venit Insusi Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a pogorat din ceruri pentru mantuirea oamenilor. Se pare ca acest bolnav de treizeci si opt de ani de suferinta era mai in varsta decat Mantuitorul Iisus Hristos. Deci, el suferea de boala inca inainte de nasterea sau venirea lui Hristos in lume. Intrucat acest bolnav astepta intru rabdare desavarsita si intru speranta neintrerupta momentul in care ar putea fi vindecat si el, cu toate ca nu se gasea un om care sa-l ajute, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a venit ca sa-l ajute. Iisus cunostea bine indelunga suferinta a slabanogului, dar si multa lui pocainta pentru pacate, multa lui rabdare fara razvratire si multa lui speranta fara intrerupere. Cand slabanogul i-a spus lui Iisus: "Doamne, nu am om care sa ma arunce in scaldatoare" (Ioan 5, 7), el a exprimat, de fapt, mai mult o cerere, decat a dat o explicatie. Acum, el simte ca a venit langa el omul care il poate ajuta sa intre in scaldatoare dupa tulburarea apei de catre inger. Insa, indata va constata ca omul de langa el nu venise ca sa-l ajute sa intre in scaldatoare, ci sa-l vindece direct prin cuvant, zicandu-i: "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla" (Ioan 5,8). Plin de credinta, verificata prin suferinta, paralizatul de la scaldatoarea Vitezda s-a ridicat, a luat asternutul pe care statea si a inceput sa umble. Intre timp insa, Mantuitorul Iisus Hristos, Cel care i-a spus: "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla", nu a mai ramas acolo unde a savarsit vindecarea, ci S-a dus in alta parte, si anume la templu.
Vindecarea slabanogului de la scaldatoarea Vitezda a fost savarsita de Iisus intr-o zi de sambata. Ea a adus bucurie multa celui ce suferea, dar i-a intristat pe cei ce invidiau pe Iisus ca face minuni. Acestia l-au mustrat pe omul vindecat, intrucat a fost vindecat in zi de sambata, insa el, recunoscator fata de cel ce l-a vindecat, a explicat: "Cel ce m-a vindecat mi-a zis: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla" (Ioan 5, 11). Ei l-au intrebat: "Cine este acela?" Dar slabanogul nu a stiut sa raspunda cine este omul care l-a vindecat.
Sfintii Parinti ai Bisericii, mai ales Sfantul Ioan Gura de Aur, spun ca cei care invidiau pe Iisus nu erau deranjati atat de mult de faptul ca un om paralizat a fost vindecat in zi de sambata, cat de faptul ca Iisus a savarsit minunea vindecarii. Invidia lor ascunsa sub paravanul respectarii sambetei i-a facut pe ei nemultumiti de vindecarea slabanogului.
Oricum, vindecand pe acest slabanog sambata, Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca tot timpul trebuie sa savarsim binele, atat in zi de lucru, cat si in zi de sarbatoare. Sa aratam oricand iubire milostiva si ajutorare celor suferinzi, celor bolnavi si celor singuri. De ce? Pentru ca oricand aratam milostivire si bunatate fata de cei care au nevoie de ajutorul nostru, noi preamarim pe Dumnezeu Cel milostiv si bun. Iubirea milostiva si smerita a oamenilor fata de semenii lor aflati in dificultate este semnul ca iubirea milostiva a lui Dumnezeu pentru oameni lucreaza prin cei care ii ajuta pe altii.
Evanghelia ne mai arata inca o virtute a acestui om care s-a pocait prin suferinta, si anume recunostinta sa, multumirea adusa lui Dumnezeu. El nu stia cum se numea omul care i-a zis: "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla", dar a simtit ca vindecarea lui s-a facut cu puterea lui Dumnezeu care lucra prin acest om. De aceea, indata ce s-a vindecat si a putut umbla, el a mers la templu sa multumeasca lui Dumnezeu pentru vindecare, sa-I arate recunostinta sau multumire, chiar daca nu stia cine este omul prin care Dumnezeu l-a vindecat. Or, tocmai acolo, in templu, l-a intalnit pe Cel care l-a vindecat. Insa Acesta ii spune acum: "Iata, te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau" (Ioan 5, 14). Atunci paralizatul care fusese vindecat a inteles ca Cel care l-a vindecat era Iisus din Nazaret.
Dupa ce a aflat cine l-a vindecat, el a iesit din templu si a marturisit in fata iudeilor pe Cel care l-a vindecat. Vedem aici recunostinta lui fata de Dumnezeu si curajul lui de-a marturisi puterea vindecatoare a lui Iisus. Cu alte cuvinte, acest om paralizat dupa ce a fost vindecat devine nu numai recunoscator fata de Dumnezeu, ci si un marturisitor al lui Iisus Hristos si al puterii Lui dumnezeiesti prin care savarseste minunile.
Sfintii Parinti ai Bisericii spun ca ingerul care tulbura apa si facea ca primul om care se arunca in scaldatoare sa fie vindecat era o prefigurare a Tainei Botezului; cu deosebirea insa ca in Vechiul Testament harul era dat in arvuna, nu in plinatate, pe cand, in Biserica lui Hristos, harul iertarii si al vindecarii de pacate si boli este daruit in plinatate. Atunci se vindeca numai primul care intra in scaldatoare, acum se vindeca toti care se boteaza in scaldatoarea sau in apa Botezului. Ei se vindeca de boala pacatului stramosesc, de toate pacatele si de toate bolile sufletesti si trupesti daca au credinta puternica. Biserica este noua Vitezda, spatiul vindecarii sau locul ridicarii, prin harul vindecator si mantuitor al Sfintelor Taine: a Botezului, a Pocaintei si a Sfantului Maslu, deoarece Biserica este Trupul tainic al lui Hristos Cel rastignit si inviat plin de harul Preasfintei Treimi.
Evanghelia de azi ne arata ca este o legatura intre pacat si boala, dar si o legatura intre suferinta si pocainta. Indelunga suferinta a omului paralizat s-a transformat in stare de pocainta, din care izvora smerita rabdare unita cu nadejde multa. Sfantul Ioan Gura de Aur, in cartea sa: Comentariu la Evanghelia dupa Ioan, spune ca acest om bolnav, adica paralizatul de la scaldatoarea Vitezda, ne invata multa rabdare fara cartire; el nu se revolta, adica nu se razvrateste impotriva lui Dumnezeu, nu-si blestema soarta pentru ca sufera de multi ani, ci sufera intru rabdare unita cu nadejde. Desi multi oameni se aflau in jurul lui si nimeni nu l-a ajutat vreodata, el nu ii judeca pe ceilalti, nu-i blestema, nu-i vorbeste de rau pe cei care ar fi putut sa-l ajute si nu l-au ajutat, ci sufera intru speranta, rabda si asteapta vindecarea de la Dumnezeu, iar aceasta rabdare a lui intru smerenie si intru speranta, fara sa carteasca impotriva lui Dumnezeu si fara sa judece pe cei din jur, a fost socotita lui ca virtute sau lumina a sufletului, adica suferinta transformata in pocainta.
De la acest slabanog sau paralizat invatam ca putem schimba suferinta adusa de boala in pocainta pentru pacate. Cunoscand ca in omul paralizat s-a facut aceasta transformare spirituala a suferintei in pocainta, Mantuitorul Iisus Hristos S-a dus personal la scaldatoarea Vitezda ca sa vindece pe acest om care nu mai era ajutat de nimeni dintre oameni. Iar dupa ce bolnavul a fost vindecat, vedem recunostinta lui fata de Dumnezeu si fata de omul Iisus Hristos, dupa ce a trecut prin multa suferinta, si a aratat smerenie si speranta intru rabdare. Nu toti oamenii au aceeasi putere de a rabda sau de a suferi intru smerenie, insa acest pacatos, care s-a pocait prin suferinta, a fost ales de Hristos Domnul sa ne arate ca omul bolnav se poate folosi de o suferinta a trupului pentru a dobandi o stare de sanatate a sufletului in relatia lui cu Dumnezeu si cu semenii. Si chiar daca omul bolnav nu dobandeste imediat sau deloc vindecarea trupului, el poate dobandi vindecarea sufletului de boala pacatului, adica se poate mantui.
Sa ne rugam Domnului Hristos sa ajute pe toti cei care sufera sa transforme suferinta bolii lor in pocainta, iar daca n-au savarsit pacate grave, sa transforme suferinta lor in speranta, ca apoi sa simta bucuria vindecarii, ridicarii si a intalnirii lor cu Hristos Cel inviat, Duhovnicul si Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire. Amin!
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Articol preluat din "Evanghelia slavei lui Hristos - Predici la Duminicile de peste an", Editura Basilica